Norme Coca 2023 - 2024
Un medicament prescris pentru controlarea tensiunii arteriale, numit verapamil, ar putea fi soluţia vindecării diabetului de tip I, potrivit unui studiu efectuat pe şoareci, urmând ca primele teste clinice pe pacienţi umani să debuteze în 2015, informează dailymail.co.uk.

Medicamentul verapamil, utilizat în mod obişnuit pentru tratarea bolilor cardiovasculare, cum ar fi aritmiile, tensiunea arterială problematică şi chiar migrenele, a fost folosit de cercetătorii de la University of Alabama din Birmingham (UAB), Statele Unite, într-un experiment pe şoareci bolnavi de diabet de tipul I şi s-a descoperit că animalele s-au vindecat complet de această boală.

Diabetul de tip I este de obicei diagnosticat în cazul copiilor şi tinerilor. Doar 5% dintre bolnavii de diabet suferă de tipul I, când organismul nu produce destulă insulină, hormon necesar pentru controlarea glicemiei.

Testele clinice care vor debuta anul viitor vor avea o abordare diferită faţă de tratamentele actuale contra diabetului, concentrându-se mai mult pe celulele specializate din pancreas, numite celule beta, care produc insulină.

Savanţii de la UAB au dovedit, în urma unor cercetări îndelungate, că nivelul crescut de zahăr din sânge face ca organismul să producă în cantităţi excesive o proteină numită TXNIP, al cărei nivel creşte în interiorul celulelor beta ca răspuns la diabet şi despre care nu se ştia că este importantă în funcţionarea acestor celule.

Prea multe proteine TXNIP în interiorul celulelor beta pancreatice duce la moartea acestora, ceea ce afectează efortul organismului de a produce insulină, contribuind astfel la dezvoltarea diabetului.

Cercetătorii au descoperit că medicamentul verapamil poate reduce nivelul de proteine TXNIP din celulele beta până la un nivel la care, practic, diabetul poate fi considerat vindecat.

Testele clinice pe pacienţi umani vor începe în 2015. Medicii ştiu de ceva vreme de importanţa critică a celulelor beta în cazul diabetului de tip I şi de tip II. Celulele beta mor gradual în cazul ambelor tipuri de diabet, dar medicii nu ştiau care este mecanismul care duce la moartea celulelor. Cercetarea efectuată pe şoareci a dezvăluit acest proces, iar savanţii încearcă acum să vadă dacă verapamilul poate avea aceleaşi efecte asupra oamenilor ca şi în cazul şoarecilor.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro