Un aparat de doar câteva mii de euro le mai uşurează puţin chinul şi suferinta micuţilor pacienţi condamnaţi la tratament intravenos zilnic. Este vorba de un aparat care afişează harta venelor, care a fost donat de o fundație Centrului Medical de la Spitalul Judeţean din Constanţa

Încercăm să evidenţiem venele. Ajutorul pe care îl primim de la aparat este acela că ne luminează şi evidenţiază traseul venos care în mod normal nu se vede clar”, a explicat asistenta Ștefania Stroe.

Aparatul proiectează cu ajutorul a două raze laser venele de pe mâna pacientului.

Acest dispozitiv oferă efectiv o hartă a venelor superficiale astfel încât noi obţinem cel puţin traiectoria”, a declarat medicul pediatru Mădălina Oniceanu.

Părinţii copiilor au înţeles rapid avantajele folosirii acestui dispozitiv.

„Copiii bolnavi de cancer, de hemofilie cum este bolnav băieţelul meu, în timp venele se slăbesc şi ei fiind mici este foarte chinuitor, înţepaţi de două-trei ori. Acum, drept la ţintă. Se vede punct ochit, punct lovit”, a spus mama unui copil bolnav, Mariana Cobzaru.

Aparatul a fost donat de o organizaţie caritabilă Centrului Medical Focus care funcţionează la Spitalul Judeţean Constanţa.

I-am rugat pe cei de la firma care importă acest aparat să ni-l lase o săptămână, două. Asistentele au zis că gata: trebuie să îl luăm neaparat, am văzut cât de mult ajută aceşti copii şi l-am oprit. Costurile sunt de aproape 6000 de euro”, a spus fondatoarea ONG-ului „Dăruiește Aripi”, Alina Vasea.

Astfel de dispozitive se mai găsesc doar la spitalele de la Bucureşti şi Timişoara.

 

Sursa

 

 

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro