Norme Coca 2023 - 2024

Un medic de familie din judeţul Olt este cercetat pentru o posibilă fraudă electorală. Acesta a semnat adeverinţe pentru 67 de oameni care nu sunt pacienţii săi şi nu ceruseră aşa ceva. Pe baza acestor documente, funcţionari ai primăriei au întocmit şi depus actele pentru ca oamenii să primească acasă urna mobilă. Procurorii au deschis un dosar în care îl cercetează, deocamdată, pe medic, dar nu este exclus ca şi alte persoane să fie acuzate.

Medicul de familie din comuna Grojdibodu, județul Olt, susţine că a descoperit în ziua alegerilor că 67 dintre pacienţii săi au adeverinţe medicale conform cărora nu se pot deplasa. Actele au fost folosite pentru a cere urna mobilă şi sunt semnate de medicul din Izbiceni, comuna vecină.„Este vorba despre un medic care a eliberat adeverinţe medicale pentru pacienţi care teoretic sunt deplasabili. Eu am sesizat Colegiul Medicilor”, a declarat Costel Cristea, medic de familie la Grojdibodu.Oamenii pe numele cărora sunt eliberate adeverinţele spun că nu au cerut actele medicale. Dar au votat acasă, dacă tot s-au trezit cu urna mobilă la poartă.

Dialog reporter - Floarea Iscru:

- Eşti sănătoasă mata?

- Sunt. Mă doare capul. Să vă spun drept, beau de o sută de mii pastile de cap.

- Dar în rest nu ai probleme?

- Nu am nimic.

- Dar cine te-a întrebat dacă vii la vot?

- Dar eu mai ştiu!

- Aţi văzut pe cine aţi votat?

- Dar eu mai ştiu pe cine am votat! Parcă eu m-am uitat!

****

Dialog cu un alt localnic:

- Cine v-a controlat pentru adeverinţă?

- Nu m-a controlat nimeni.

**** 

Dialog cu un bătrân:

- Cu cine au venit? Au venit cu un doctor?

- Nu. Nu au venit cu doctor.

- Păi şi atunci cine v-a dat adeverinţa medicală?

- Păi mie nu mi-au dat nicio adeverinţă medicală.

Medicul care a semnat adeverinţele se încurcă în explicaţii.

Dialog reporter - Adrian Ciocan, medic de familie Izbiceni:

- Oamenii nu v-au solicitat, eu am vorbit cu toți oamenii, nu v-au solicitat să eliberați acele adeverințe...

- Ba da, dar sub emoțiile camerelor și ale interviului probabil că...

- În ce calitate ați venit dvs aici?

- În calitate de cetățean al comunei.

- Nu, in calitate de medic ați venit, dar nu de medic al acestei localități.

- Da, dar vreau să fiu medic în satul meu. N-am voie? E ilicit?

„La acest moment vă putem confirma că la nivelul Parchetului Corabia a fost înregistrată o sesizare penală în care se efectuează cercetări pentru fals intelectual de către Ciocan Valeriu Adrian”, a declarat procurorul Mihaela Diniță.

Dacă va fi găsit vinovat pentru tentativă de fraudare a alegerilor, medicul riscă o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare.\

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro