Norme Coca 2023 - 2024

Credeţi că nu aveţi datorii la finanţe şi dormiţi liniştiţi? Nu se ştie niciodată cum, peste ani de zile, vă puteţi trezi cu vreo somaţie de plată de la fisc, pentru o chestie ce s-ar fi putut întâmpla în urmă cu 5-10 ani. De parcă nu am trăi în era IT, cu milioane de reţele inteligente de calcul, ci în epoca pietrei.

Autor Corneliu Bănățeanu  Sursa  ziuadevest.ro

Iară ce a păţit un medic din Timişoara, iar în situaţia lui mai sunt foarte mulţi. Până va avea loc şedinţa lor, domnul doctor ne-a relatat următoarele:

„În 2012, CJAS a trecut cu toate documentele la finanţe, de la jumătatea anului. Până atunci, eu mi-am plătit dările către CJAS. Acum am primit hârtie de la ANAF cu recalculare pentru 2012 pentru circa 3.000 de lei care mi se cer să le achit în două luni.

 

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro