Norme Coca 2023 - 2024

Liste de așteptare de șase luni. Noile reguli din sănătate au intrat în vigoare.

Ministerul a stabilit patru niveluri de afecţiuni şi a decis cât trebuie să aştepte bolnavii până să fie consultaţi de medici. Măsura a fost publicată în Monitorul Oficial și se va aplica de la sfârșitul lunii. Ministrul Nicolae Băniciou garantează că noua lege va face ordine în sistem şi va îmbunătăţi serviciile medicale oferite în policlinici şi spitale.

La Policlinica Spitalului Colţea din Bucureşti vin zilnic 300 de pacienţi pentru diferite consultaţii - de la medicină internă, la cardiologie şi oncologie. Programările se respectă cu stricteţe.

Intenţia Ministerului Sănătăţii de a reduce internările în spitale trimiţând mai mulţi bolnavi în policlinici ar putea duce însă la apariţia listelor de aşteptare.

Legea care a intrat în vigoare de la 1 iunie stabileşte patru niveluri de prioritate în programarea consultaţiilor. Nivelul 0 este considerat urgenţă, pe când pentru afecţiuni de nivelul 3 - pe care Ministerul Sănătăţii nu le detaliază -, bolnavii pot aştepta şi șase luni ca să fie văzuţi de doctor. Medicii spun însă că policlinicile nu sunt pregătite pentru creşterea numărului de pacienţi.

„Piedicile ţin de dotare. Noi, ca medici, avem suficiente cunoştinţe ca să putem pune un diagnostic, dar precizia pe care ţi-o dă diagnosticul este dotarea, dotarea pentru fiecare specialitate”, spune Greta Velican, medicul coordonator al ambulatoriului Spitalului Colţea

Ministrul Sănătăţii crede că intrarea în vigoare a noului pachet de servicii este în beneficiul pacienţilor.

„Începând de astăzi, lucurile se vor schimba în bine și fără cozi de aşteptare şi pentru a găsi medicamente în spitale”, spune ministrul Nicoale Bănicioiu.

Medicii de familie primesc şi ei sarcini în plus. Vor face consultaţii preventive pentru persoane sănătoase şi vor supraveghea a nou-născuţii imediat după ieşirea acestora din maternitate.

„Validarea se realizează pe baza CNP-ului. CNP-ul la cei mai mulţi copii nu există. În consecinţă vom efectua aceste vizite la domiciului fără a le putea raporta la casă”, spune medicul de familie Valeria Herdea.

Legea a apărut în Monitorul Oficial, dar se va aplica spre finalul acestei luni, după ce medicii vor semna noile contracte cu casele de asigurări.

Niveluri de prioritate la consultaţii

Nivel 0 - urgenţă

Nivel 1 - consult între 7 - 28 zile

Nivel 2 - consult între 1 - 3 luni

Nivel 3 - consult între 3 - 6 luni

Sursa: Ministerul Sănătăţii

 

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro