Norme Coca 2023 - 2024

Deși suntem în plină epidemie de rujeolă, iar vecinii unguri se plâng că virusul a trecut peste granițele țării, ba chiar a ajuns până în Belgia, autoritățile competente din România nu prea mai par interesate de acest subiect. Altfel nu se explică cum, în luna martie, în cabinetele individuale ale medicilor de familie au ajuns doar câte cinci doze de ser ROR (rubeolă, oreon, rujeolă) în condițiile în care aceștia au de vaccinat minim 10-12 copii, mentioneaza libertatea.ro

Sunt mulți cei care s-au resemnat deja și au ajuns să spună doar că «asta-i țara în care trăim». Însă sunt medicii care nu pot trata astfel problema. Sunt oameni cărora încă le mai pasă de pacienții lor și care nu pot accepta faptul că în plină epidemie de rujeolă, cu peste 3.400 de cazuri înregistrate în ultimul an, Ministerul Sănătății stă cu mâinile în sân.

citeste-mai-departe

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro