Norme Coca 2023 - 2024

Conform unei analize a Institutului de Politici Publice, în Timiş dozele de vaccin obligatoriu pentru imunizarea copiilor sunt achiziţionate la preţuri de două ori mai mari decât media naţională. Aceste anomalii legate de achiziţii pot duce, în timp, la scăderea numărului de copii vaccinaţi. În plus, se adaugă tendinţei ca părinţii să refuze administrarea vaccinurilor obligatorii copiilor lor.

Achiziţii la preţ dublu faţă de alte judeţe

Potrivit constatărilor Institutului de Politici Publice, pe lângă unele mentalităţi generate de proasta informare, care au dus la o opinie defavorabilă vaccinării în tot mai multe comunităţi de părinţi, în special din mediul urban, lipsa vaccinurilor este o altă cauză pentru scăderea procentelor privind acoperirea vaccinală. Astfel, aproximativ 8% dintre copii au ratat vaccinarea din cauza faptului că vaccinul lipsea.

Analiza IPP a relevat diferenţe notabile între valorile costului mediu pe doza de vaccin achiziţionat raportate de fiecare judeţ. Timişul nu se încadrează în extrema celui mai mare preţ – cel din judeţul Gorj, cu un cost mediu de 91 lei pentru fiecare vaccin –, dar se află în „top 3” al vaccinurilor achiziţionate cel mai scump, respectiv cu 53 de lei doza. După Timiş urmează judeţul Braşov, cu 52 de lei doza, iar la cealaltă extremă se află judeţe precum Bistriţa Năsăud, cu 30 de lei pentru un vaccin, şi Buzău, cu 28 de lei.

Indicatorul de eficienţă stabilit stabilit prin Programul Naţional de Imunizare cost mediu /doză vaccin achiziţionat centralizat este de 35 de lei, ceea ce înseamnă că preţul mediu din Timiş e mai mare cu peste 70% faţă de media stabilită la nivel naţional.

„Campanii” anti-vaccinare

Aceste anomalii legate de achiziţii fac ca dozele de vaccin să nu ajungă sau să nu fie pe stoc, din cauza lipsei fondurilor suficiente, lucru care generează o scădere a numărului copiilor imunizaţi.

Nici vestul ţării nu face excepţie de la tendinţa naţională,care indică faptul că numărul copiilor incomplet vaccinaţi până la un an şi jumătate a crescut cu 15% în 2014.

„Da, din păcate constatăm frecvent şi în Timiş această reticenţă a părinţilor legată de vaccinare”,ne-a declarat doctorul Rodica Nartea, aflată în conducerea Departamentului Pediatrie al Societăţii Timiş de Medicină a Familiei.

Acoperirea vaccinală la nivel naţional a scăzut sub 86% în 2014, faţă de ţinta asumată de 95%, potrivit analizei Institutului de Politici Publice.

Vaccinarea a scăzut constant la toate vaccinurile din Programul Naţional de Imunizare, în 2014, cu excepţia celui făcut în maternitate. Iar acoperirea vaccinală la vârsta de 18 luni s-a situat sub ţinta de 95%. Raportat la numărul de născuţi vii valorile acoperirii vaccinale sunt sub 86% pentru toate antigenele vaccinale şi în scădere cu până la 3,3% faţă de anul anterior. Potrivit aceluiaşi studiu, procentul copiilor depistaţi ca incomplet vaccinaţi la vârsta de 18 luni a crescut cu 15% faţă de anul precedent.

Printre principalele motive ale nevaccinării corespunzătoare vârstei se numără neprezentarea la medic, refuzul părinţilor, naşterea copilului în străinătate, omisiunea, contraindicaţia medicală sau lipsa vaccinului. Principala cauză este, însă, neprezentarea – 28% dintre părinţii nu şi-au dus copiii la vaccinare –, iar 14,3% dintre ei au refuzat să-şi vaccineze copilul. Numărul românilor care refuză să-şi vaccineze copilul este în creştere faţă de 2013, creştere mai pronunţată la oraş: plus 3,2% în 2014 faţă de 2013.

Potrivit unor date recente furnizate de reprezentanţii Direcţiilor Publice de Sănătate rezultă faptul că, în România, şi rata de vaccinare împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului a ajuns la 75%, adică cu 20% mai mică decât nivelul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

În România, controlul bolilor prevenibile prin vaccinare este structurat în baza Programului Naţional de Imunizări, care asigură prevenţia prin vaccinare sistematică şi de masă a copiilor. Programul Naţional de Imunizări al României cuprinde următoarele vaccinări obligatorii: BCG – vaccinul antituberculoză, VPOT – vaccinul antipoliomielită, DTP – vaccinul antidifterie, tetanos şi pertussis, Hep B – vaccinul antihepatită B, Ruj – vaccinul antirujeolă.

 

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro