Norme Coca 2023 - 2024

Camera Deputaţilor a decis, miercuri, că vânzarea medicamentelor în mediul online se poate face numai de către farmaciile autorizate, nerespectarea prevederilor legale predepsindu-se cu amenzi între 10.000 şi 20.000 de lei.Iniţiativa legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 266/2008 privind modul în care funcţionează farmaciile şi cum se vând medicamentele permite vânzarea medicamentelor în mediul online numai de către farmaciile autorizate şi interzicerea comercializării necontrolate a medicamentelor. Proiectul a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, cu 240 de voturi “pentru” şi o abţinere, conform gandul.info.

“Vânzarea şi eliberarea prin intermediul serviciilor societăţii informaţionale a medicamentelor care se acordă fără prescripţie medicală este permisă numai în cazul farmaciilor comunitate şi a drogheriilor autorizate potrivit prezentei legi, prin ordin al ministrului Sănătăţii”, potrivit proiectului de lege aprobat de deputaţi.

Inspecţia de supraveghere şi interzicerea comerţului cu medicamente în mediul online de către structuriile neautorizate ar urma să fie efectuată de structurile existente în cadrul Ministerului Sănătăţii.

În cazul în care organele de inspecţie constată abateri de la prevederile prezentei legi prin comercializarea medicamentelor în mediul online, acesta vor dispune aplicarea contravenţiilor dar şi suspendarea activităţii precum şi înştiinţarea organelor de cercetare abilitate.

Potrivit actului normativ, comercializarea medicamentelor prin intermediul unor site-uri care nu aparţin unităţilor farmaceutice autorizate constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei, precum şi cu suspendarea site-urilor.

De asemenea, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 30.000 de lei la 50.000 de lei şi închiderea farmaciei respectiv a drogheriei: funcţionarea unei farmacii sau a unei drogherii fără autorizaţie de funcţionare emisă de Ministerul Sănătăţii, deţinerea sau eliberarea în drogherii a unor medicamente a căror deţinere sau eliberare sunt interzise în drogherie, vânzarea şi eliberarea prin intermediul serviciilor societăţii informaţionale a medicamentelor care se acordă fără prescripţie medicală de către unităţile farmaceutice neautorizate de Ministerrul Sănătăţii în acest scop, potrivit proiectului de lege.

Propunerea legislativă a fost repinsă de Senat, prima Cameră sesizată, Camera Deputaţiilor fiind for decizional, conform observator.ro

 

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro