Norme Coca 2023 - 2024

Vasile Cepoi, preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, a declarat că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a decis neînceperea urmăririi penale într-un dosar de conflict de interese deschis pe numele său în 2012. De asemenea, acesta a adăugat că procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au decis clasarea cazului.

Premierul Victor Ponta l-a numit, marţi, pe consilierul său Vasile Cepoi, fost ministru al Sănătăţii, în funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, cu rang de secretar de stat. Ca urmare a noii funcţii, Cepoi a fost eliberat din postul de consilier de stat în Cancelaria premierului. Cepoi a declarat, referitor la unele informaţii mediatizate potrivit cărora a fost acuzat, în 2012, de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) de conflict de interese, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi infracţiuni asimilate celor de corupţie, în calitate de fost director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, că aceste acuzaţii nu s-au confirmat, întrucât DNA a decis neînceperea urmăririi penale în cazul său, iar procurorii de la Curtea de Apel Iaşi i-au clasat dosarul, potrivit Mediafax.

Iniţial, dosarul lui Cepoi s-a aflat la DNA, iar procurorii anticorupţie au decis, în 2013, neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile împotriva intereselor UE. Apoi, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi i-au clasat dosarul. Vasile Cepoi a demisionat din postul de ministru al Sănătăţii la începutul lunii octombrie 2012, în urma acuzaţiilor ANI. Imediat după demisie, Cepoi a fost numit consilier al premierului Victor Ponta, fiind împuternicit să coordoneze activitatea Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor.

Sursa

CITESTE SI

Medicul Vasile Cepoi a fost numit presedinte al Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor

Vasile Cepoi: Publicitatea pentru medicamente nu este in beneficiul pacientului

Citeste mai mult: adev.ro/n9muks

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro