Norme Coca 2023 - 2024

Vasile Ciurchea este noul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), printr-o decizie luată de premierul Victor Ponta, la propunerea ministrului Nicolae Bănicioiu, şi publicată luni în Monitorul Oficial.

În decizia premierului se arată că Vasile Ciurchea este numit în calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al CNAS până la expirarea mandatului în curs, respectiv 17 iunie 2017, şi că acesta exercită atribuţiile de preşedinte al instituţiei.

Conform aceleiaşi decizii, Radu Ţibichi, numit la şefia CNAS în martie, nu mai exercită aceste atribuţii.

Vasile Ciurchea a mai condus CNAS în perioada februarie 2007 - ianuarie 2009, fiind înlocuit de premierul de atunci, Emil Boc, cu Irinel Popescu.

Înainte de a fi numit în 2007 la conducerea CNAS, Ciurchea a fost, printre altele, director la Agenţia Naţională de Programe din Ministerul Sănătăţii şi director general al CNAS.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro