Norme Coca 2023 - 2024

Autor: Roxana Nastasa    Sursa

Numărul minim de asiguraţi înscrişi pe listele din mediul rural a scăzut * dacă şefii CJAS spun că măsura este una benefică, reprezentanţii medicilor de familie afirmă contrariul

Medicii de familie din mediul rural au primit o veste bună, după ce a scăzut numărul de asiguraţi pe care trebuie să-i aibă fiecare în mod obligatoriu, pentru a putea funcţiona. Dacă, până nu demult, medicii de familie din mediul rural erau obligaţi să aibă cel puţin 700 de asiguraţi pentru a putea rămâne în sistem, acum, acest număr a scăzut la 600. Lucrul acesta s-a decis în urmă cu puţin timp şi vine după ce mulţi medici nu reuşeau să atingă acest număr de pacienţi înscrişi.

Potrivit reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi, decizia reprezintă un beneficiu pentru medici. „A scăzut numărul de asiguraţi, la 600, pentru medicii din mediul rural, fiind un lucru bun, pentru că mulţi nu reuşeau să aibă în anii trecuţi atâţia asiguraţi”, a declarat Robert Dâncă, director al CJAS Iaşi. Unii medici de familie spun însă că scăderea nu este tocmai un beneficiu, precizând că un cabinet nu poate supravieţui cu un număr atât de mic de pacienţi. „Nu s-a schimbat nimic. Cine avea pacienţi destui, îi are şi acum, cine nu, nu. La Iaşi nu este un deficit de medici de familie, iar pentru medicul de la sat este mai rău acum, din punctul meu de vedere, pentru că un cabinet nu poate supravieţui din 600 de asiguraţi”, a declarat dr. Anca Deleanu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Iaşi.

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro