Norme Coca 2023 - 2024

Premierul Victor Ponta a declarat că medicii doresc, înainte de mărirea salariilor, condiţii mai bune de muncă şi să fie respectaţi. "Toţi medicii cu care am vorbit, înainte de salarii, mi-au spus că vor două lucruri, au spus vrem condiţii să operăm, să tratăm, să simt că pot să salvez viaţa oamenilor, că altfel dacă cade spitalul pe mine, dacă nu am pansament, pot să fiu genial, mai bine mă duc în altă ţară.

Al doilea lucru pe care l-au cerut- statutul lor. Eu nu cred că medicii sunt funcţionari publici, cu atât mai mult cu cât ei nu sunt plătiţi din banii publici în sensul strict, ci din contractele cu Casa Naţională de Sănătate, casă care se finanţează de contribuabili. Am schimbat legea, am spus că nu sunt funcţionari publici, ci o categorie cu totul specială", a spus Ponta la Antena 3.

El a adăugat că medicilor trebuie să li se ofere condiţii bune de muncă, să fie respectaţi şi să aibă salarii mai bune. "În ce priveşte partea de salarizare, intenţia este de a încerca să găsim, şi putem să găsim pentru anii care urmează, nu tot dintr-o dată, în doi, trei, patru ani în care veniturile să crească, posibilitatea de a avea venituri din activitatea privată şi aşa cum am făcut pentru rezidenţi sau profesori debutanţi să încercăm să luăm nişte măsuri mai radicale care să dea un mesaj pentru viitor, să spună că e un an sau doi mai greu, dar al treilea şi al patrulea va fi mai bine.

Dacă nu au perspectivă, competiţia europeană ne va lăsa fără cei mai buni medici, fără asistente. Programul pentru sănătate îl finanţăm, îl punem în aplicare, e nevoie doar de un acord politic ca să ştiu că pe anii viitori facem aceste lucruri", a precizat premierul. AGERPRES

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro