Ministrul Sănătăţii susţine că transmiterea spre reexaminare a modificărilor la Legea 95/2006 poate duce la disfuncţionalităţi în derularea programelor naţionale de sănătate şi cere convocarea unui grup de lucru format din reprezentanţi ai MS şi CNAS pentru analizarea acestei situaţii.
Potrivit ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, transmiterea spre reexaminare a Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 2/2014 pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative poate duce la disfuncţionalităţi în derularea programelor naţionale de sănătate.
"În această situaţie se află programul de imunizare, cel de transplant, programul de depistare precoce a cancerului de col uterin, programul mamă şi copil, precum şi programul de combatere a tuberculozei. Conform OUG nr 2/2014, aceste programe care până în prezent erau derulate şi monitorizate de către Ministerul Sănătăţii vor fi preluate începând cu 1 august 2014 de către Casa Naţională de Sănătate care nu are structura administrativă şi nici timpul necesar pentru a pune la punct mecanismul de derulare", a spus Nicolae Bănicioiu, citat într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, transmis marţi agenţiei MEDIAFAX.
În acest context, ministrul Nicolae Bănicioiu a cerut convocarea unui grup de lucru format din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţi şi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru gestionarea situaţiei create, astfel încât pacienţii beneficiari ai programelor naţionale de sănătate să nu fie afectaţi.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat luni cererea de reexaminare asupra Legii privind aprobarea OUG 2/2014, arătând că, prin reglementarea că medicul nu este funcţionar public, medicilor li se diminuează răspunderea penală pentru toate infracţiunile la care subiectul activ este un funcţionar public.
Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 2/2014 pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost adoptată de Camera Deputaţilor, pe 24 iunie, în calitate de Cameră decizională, cu 309 voturi "pentru" şi trei abţineri.
Potrivit Preşedinţiei, articolul I pct. 38 al legii transmisă spre promulgare prevede modificarea alineatului (2) al Articolului 375 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, după cum urmează: "Având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia".
"Prin această modificare a Legii nr. 95/2006 medicii nu mai pot fi asimilaţi în categoria funcţionarilor publici în sensul legii penale, care consideră funcţionar public, potrivit Articolului 175 alineat (2) din Codul Penal, orice persoană «care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public»", a precizat şeful statului.