Norme Coca 2023 - 2024

De boala secolului suferă unul din zece români. Așa numesc specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății noua maladie mondială: depresia. Studiile arată că în mai puțin de cinci ani va deveni a doua cauză a dizabilității la nivel mondial și, până în 2030, principala cauză a mortalității.

Specialiștii o numesc „boala secolului”. Organizația Mondială a Sănătății avertizează că în următorii cinci ani va deveni a doua cauză a mortalității în lume. Unul din patru oameni va suferi în timpul vieții de o formă mai ușoară sau mai severă de depresie. Nimeni nu pare a fi imun.

Sorin Ene, psihiatru: Are între 18 ani, până la 70 și, 80 de ani, e bărbat sau femeie, locuiește în oraș sau în mediul rural, e căsătorit sau necăsătorit, e angajat sau neangajat.

Conform estimărilor, din zece români, unul suferă de depresie. Asta înseamnă că, în momentul de față, în România există aproximativ două milioane care suferă de boala secolului. Jumătate din ei nici măcar nu știu că au această afecțiune, iar dintre cei care știu, mai puțin de o treime se și tratează.

Sorin Ene, psihiatru: Sunt extrem de mulți oameni care nu reușesc să intuiască faptul că au o depresie și o duc pe picioare, și când vin, vin în genunchi.

Unii îi spun „neagra”, alții „urâta”. Grecii vechi o numeau Melancholia.

Sorin Ene, psihiatru: Bila neagră. Adică practic se credea că în momentul în care bila, colecistul, secretă bilă de culoare închisă, acea bilă neagră produce depresie.

Stilul de viață din ce în ce mai agitat, stresul, factorii genetici și evenimentele traumatizante sunt principalele cauze ale depresiei. Nedepistată la timp şi netratată corespunzător, această boală poate avea consecințe tragice.

Sorin Ene, psihiatru: Depresia incapacitează major.

Terapie împotriva tristeţii cronice

De la distanță poate părea un hotel cochet într-o stațiune montană liniștită. Departe de zgomotul și stresul de la oraș, Sanatoriul de Nevroze Predeal este singura instituție de stat din țară care oferă un pachet complet de tratament și recuperare în cazul afecțiunilor sistemului nervos.

Sanatoriul funcționează din anul 1934, a fost naționalizat de comuniști, dar nu și-a schimbat niciodată obiectul de activitate. Mulți pacienți vin aici de ani buni ca să își trateze nevrozele.

Tony Rafailă, psiholog: Foarte multe din elementele depresiei au de-a face cu regretele, cu neîmpăcările legate de evenimentele trecutului sau cu spaima. Anxietatea față de ce presupune viitorul.

Rumena, pacientă: Plângeam, plângeam tot timpul. Și mi-am dat seama că ceva e în neregulă. O cunoștință, o doamnă care venea de mulți ani aici mi-a zis „măi, ce-ar fi dacă ai merge la Predeal la sanatoriu”. Nu știam cum e aici. Cu greu am venit, dar abia atunci mi-am dat seama că era mai bine dacă veneam cu ani în urmă.

Rumena Dăneț a vândut bilete la ghișeele CFR-ului peste trei decenii. Acum câțiva ani a căzut în depresie. A venit la Predeal cu gândul să salveze ce mai poate fi salvat. Din familie, din slujbă, din viața ei.

Rumena, pacientă: De la ce mi s-a tras? Am răbdat… am fost o fire foarte supusă, am intrat la serviciu ca un trandafir, dar am ieșit ca un spin. Am răbdat foarte mult.

Simona Chichișan, psihiatru: Când vorbim de depresie, vorbim de depresia din diverse afecțiuni. Depresia poate face parte din tulburările afective, din tulburările organice sau poate fi o depresie reactivă. Poate începe după o suprasolicitare la locul de muncă, o suprasolicitare fizică sau psihică netratată, nedirecționată corect, neechilibrată, și asociindu-se cu ceilalți factori din mediul socio-cultural poate să se agraveze și să ajungă la un episod depresiv care necesită medicație psihiatrică.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro