România, similar altor state membre UE, este obligată să se alinieze normelor europene în toate domeniile, inclusiv în cel medical. ”Ordonanța 144 privind exercitarea profesiilor de asistent medical generalist, moașă și asistent medical și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) va suferi unele modificări pentru corelarea cu alte acte normative”, a declarat, pentru ”Telegraf”, președintele OAMGMAMR, totodată președintele organizației profesionale, filiala Constanța, Mircea Timofte. El a precizat că, în acest sens, s-a impus modificarea legii, termenul de transpunere fiind ianuarie (18 ianuarie 2016). ”Parlamentul a luat act de această cerință și împreună cu reprezentanții Ministerului Sănătății (MS) și cu noi (Ordinul Asistenților Medicali - n.r.) - am participat în mod direct eu, în calitate de președinte al organizației profesionale, la aceste consultări - s-a elaborat un text de lege pentru modificarea ordonanței”, a subliniat Mircea Timofte.

CE ADUCE NOU? ”Aceste modificări de directive și reglementări europene presupun niște activități care trebuie desfășurate de o autoritate competentă. În calitate de autoritate competentă, pentru profesiile de asistent medical generalist, moașă și asistent medical, legiuitorul a considerat să fie de competența Ordinului recunoașterea calificărilor profesionale, atât a asistenților medicali care vin din statele membre ale UE și doresc să practice în România - recunoașterea se face de Ordin -, cât și pentru asistenții români care doresc să plece în străinătate”, a declarat șeful asistenților medicali din România. Autoritatea competentă va fi OAMGMAMR. Până acum, pentru asistenții medicali generaliști și moașe, autoritatea competentă era MS, care făcea recunoașterile doar cu avizul Ordinului. De acum, când va apărea legea, recunoașterea o va face autoritatea competentă, adică Ordinul.

ALERTĂ! De asemenea, precizează Timofte, Ordinul va asigura schimbul de informații cu autoritățile statelor membre. ”Atunci când un asistent medical dorește să plece să lucreze într-o anumită țară, cât și invers, pentru a fi autorizat să exercite profesia, trebuie să îndeplinească niște condiții. Dacă autoritățile au dubii în legătură cu anumite aspecte privind dreptul de a exercita profesia, privind calitatea dobândită, abateri profesionale, autoritățile statelor membre cooperează”, explică președintele organizației profesionale.

SOS! Ordinul e responsabil și pentru mecanismul de alertă, dacă intervin interdicții în practicarea profesiei pentru anumite fapte grave. ”OAMGMAMR trebuie să alerteze toate statele membre în termen de 3 zile de la decizia definitivă prin care se aplică interdicția de practică”, a adăugat Timofte, care a menționat că ”acest lucru nu se întâmpla până acum”. ”Se dădea doar un certificat de către Ordin prin care se confirma că asistentul nu a avut abateri profesionale. Dar nu exista un mecanism prin care, dacă un asistent săvârșea o faptă gravă și i se interzicea practicarea profesiei pe teritoriul țării noastre, să fie informate și celelalte state. Putea să plece și să lucreze liniștit în altă parte. Probabil că va trebui să avem o colaborare cu Ministerul Justiției, să vedem cum putem să acționăm imediat”, a declarat MirceaTimofte.

EXAMENUL DE GRAD PRINCIPAL O altă noutate importantă face referire la un examen important în viața asistentului medical: examenul de grad principal, care se susține la nivel național, când asistenții au o experiență profesională de 5 ani. ”Acest examen, care era organizat de MS, va fi organizat de către OAMGMAMR, iar ordinul va fi cel care va elibera și certificatul de promovare”, explică șeful asistenților medicali din România.

Ce înseamnă pentru Ordin toate modificările?

”Această lege demonstrează încrederea pe care ne-au acordat-o MS și Parlamentul României. Pentru noi este o mândrie că, prin activitatea de până acum, Ordinul și-a dovedit capacitatea, și administrativă și profesională, de a îndeplini multe atribuții. De asemenea, ne mândrim și cu o activitate extrem de complexă, cum sunt accesarea unor fonduri europene și cheltuirea lor, după regulile europene”, a precizat Timofte. În ultimii 5 ani s-au absorbit 12 milioane de euro, ceea ce este foarte mult pentru o organizație profesională. Întrebat în ce scop s-au cheltuit banii, Timofte a declarat că ”în interesul asistenților medicali, pentru cursuri, materiale, primul manual de practică școlară, cu precizarea că școlile sanitare nu au manuale, dar și în unele sesiuni de schimburi de experiență transnaționale”. Este vorba despre Spania și Irlanda, locuri unde mai mulți asistenți medicali au mers și au venit îmbogățiți cu informații. ”Am absorbit 100%, au fost rambursate integral”, punctează Timofte

Sursa

 

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro