Specialiștii în sănătate se declară șocați. „Noi nu i-am dat păduchi, că n-am găsit”

Despre tratamentul hepatitei A în condiții domestice din Moldova probabil a aflat deja toată țara. Vorbim de leacul care constă dintr-o linguriță de miere și păduchi vii luați de la porc, care ar mânca microbii de boală. Anume acest tratament ar fi fost administrat la cinci copii, bolnavi de hepatită. Am încercat astfel să aflăm ce s-a întâmplat cu adevărat și cum este posibil ca micuții să fie hrăniți cu păduchi. Pacienții există – este vorba de șase copii din satul Cioara, raionul Hâncești. În privința tratamentul dezgustător oamenii însă preferă să tacă, scrie e-sănătate.md.

Sursa unimedia.info

„Într-un sat în care s-a născut veșnicia, dar apa potabilă încă provine din fântâni contaminate, vreo 7 copii au făcut hepatită. Toți au fost transportați la spitalul raional, unde au fost tratați și trimiși acasă. Ajunși în sat, părinților li s-a părut că cei mici par cam palizi, deci concluzia lor evidentă a fost că tratamentele prescrise de medici n-au funcționat. S-au sfătuit ei între ei și au decis că trebuie să aplice fără întârziere un leac mai eficient. Leacul magic din bătrâni conținea două ingrediente la fel de magice: o linguriță de miere, în care înoată - nici mai mult, nici mai puțin - 9 păduchi vii! Tuturor li s-a dat acest leac. „Și abia atunci s-au lecuit!”, povestesc martorii.  Întrebați cum cred ei că funcționează acest remediu miraculos, te privesc de parcă ești tâmpit sau n-ai idee de anatomia umană și îți răspund încrezători: „Păi e simplu, păduchii ajung pe ficat și mănâncă microbii de hepatită. De asta trebuie să fie vii”, scris o tânără pe Faceook. Mesajul ei a fost preluat de Curaj TV, apoi vestea s-a răspândit cu repeziciune.

„Nu i-am dat păduchi, că n-am găsit”

Mai exact, în satul Cioara, raionul Hâncești, în această vară s-au îmbolnăvit de hepatita A cinci copiii și un adult. Primul caz identificat a fost înregistrat la începutul lunii iunie. Potrivit medicilor, copiii prezentau semne de vomă și dureri de burtă. Toți pacienții au fost internați la secția Boli Infecțioase din incinta Spitalului Raional Hâncești, unde au urmat tratament, aceștia fiind monitorizați acum de către medicul de familie, care vine o dată pe săptămână din raionul Hâncești, scrie e-sănătate.md.

Am încercat să aflăm de la oamenii din sat care este situația și ce cunosc ei despre aceste cazuri. Nimeni nu confirmă că micuților li s-au dat păduchi.

„Am auzit despre cazurile de hepatită de la punctul medical, deoarece eu am probleme cu coloana vertebrală și des mă duc la doctori. Ni s-a spus că aceștia au fost la spital și s-au lecuit. S-a întâmplat chiar cu o cumetră din mahala. Inițial i s-a îmbolnăvit băiatul, iar apoi și ea. Despre faptul că ar fi mâncat păduchi nu am auzit încă”, spune Feodora Copăceanu, o femeie din sat.

Am apelat și la casa unde locuiește femeia care s-a îmbolnăvit împreună cu copilul ei, însă am dat doar de mama acesteia, în vârstă de 80 de ani. „Nu știu de unde a luat hepatita. Nepotul meu s-a jucat cu un copil din mahala care tot avea hepatită. Cred că de la el a luat-o. Apoi mi s-a îmbolnăvit și fata. Nepotul vărsa totul ce mânca și avea urina închisă la culoare. Noi nu i-am dat păduchi că nu am găsit. Alții însă am înțeles că au băut. De exemplu, am auzit că  băiatul acela din mahala a luat păduchi și s-a tratat”, ne-a spus femeia.  Bătrâna spune că i-a fost dezinfectată toată casa, hainele și obiectele cu clor de către cei de la Sănătate Publică, scrie e-sănătate.md.

În satul Cioara există un Oficiu al Medicilor de Familie, dar nu este niciun medic de familie, care să activeze zilnic în localitate. Prin urmare, în fiecare săptămână, Centrul de Sănătate Hâncești trimite câte un doctor disponibil ca să ofere asistență medicală localnicilor.

Medicul de familie, care a fost ieri în sat, susține că aude pentru prima dată despre faptul că acești copii s-ar fi tratat cu păduchi. Potrivit medicului, copiii sunt monitorizați strict și toți au urmat tratament în spital.

„Copiii au fost depistați cu hepatita A, apoi investigați și internați în spital . Aceștia urmează tratament. Unii deja au fost externați și îi monitorizăm în dinamică. Eu am discutat cu părinții, dar niciodată nimeni nu mi-a zis de păduchi. Prima dată aud. Cred că avea să se audă prin sat. Acum copiii se simt deja mult mai bine”, a declarat Marina Colesnicov, medic de familie din Centrul de Sănătate Hâncești.

Specialiștii de la Centrul de Sănătate Publică afirmă că au luat toate măsurile necesare pentru protejarea localnicilor de îmbolnăvire, dar încă nu au descoperit cauza infecției. „Chiar de la primul caz identificat am solicitat de la Centrul Național de Sănătate Publică să ne ofere vaccinuri împotriva hepatitei A și am imunizat 125 de copii de vârstă școlară până în prezent. De asemenea, am făcut de două ori dezinfecție la fântânile publice”, precizează Ecaterina Pascal, medic epidemiolog la Centrul de Sănătate Publică din Hâncești.

Pe lângă aceasta, specialiștii au emis pliante informative în sat despre primele semne de boală și măsuri de prevenire a hepatitei A și au făcut câteva ore de informare prin diverse colective din sat. „La un caz de infecție cu hepatita A, care prezintă semne clinice îi revin alte 40 cu formă ascunsă, pe care e imposibil să o depistezi, decât prin examene de laborator. Noi presupunem că aceste cazuri s-ar fi luat din satele raionului Leova, care se află în vecinătatea localității Cioara. Mulți localnici au rude de acolo, iar în Leova în primăvară tot s-au depistat câteva cazuri de hepatită. Presupunem că de acolo s-a luat infecția”, adaugă Pascal.

Administrarea păduchilor cu miere este cu adevărat un remediu pe care îl administrau strămoșii noștri în probleme hepatice. Metoda dezgustătoare și absolut ineficientă însă a prins rădăcini, iar oamenii credeau în trecut cu putere în tăria acesteia de vindecare.

Hepatita A este cauzată de virusul hepatitei A. Acest virus este preluat, de obicei, din alimente și băuturi contaminate cu fecale de la persoanele infectate. Acest tip de hepatită este mai frecvent în țările cu igienă precară, scrie e-sănătate.md.

Hepatita A trece, de obicei, în decurs de câteva luni, deși poate fi uneori severă și chiar poate pune viața în pericol. Nu există nici un tratament specific pentru aceasta. Tratamentul administrat în spital pentru această boală este doar pentru a ameliora simptomele de durere, greață și mâncărime. De altfel, vaccinarea împotriva hepatitei A este recomandată în cazul în care călătoriți într-o zonă cu risc sporit.

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro