1.300 de miliarde de euro. La atât se cifrează anual în Uniunea Europeană costurile evitabile ale inegalităţilor în sănătate – acele diferenţe nedrepte şi evitabile de sănătate, influenţate de acţiunile guvernelor, părţilor interesate şi comunităţilor, la care se poate răspunde prin politici publice. Suma, reprezentând pierderile de productivitate şi taxe, dar şi costurile sociale şi de asistenţă medicală suplimentare, depăşeşte PIB-ul majorităţii statelor membre.
Datele au fost prezentate săptămâna trecută la Bruxelles cu ocazia conferinţei finale a Acţiunii Comune privind Inegalităţile în Sănătate (Equity Action), o colaborare între Comisia Europeană şi 15 state membre UE care, pe durata a trei ani, a încercat să identifice acţiuni eficiente asupra inegalităţilor, să sprijine autorităţile naţionale, regionale, locale şi alte părţi interesate pentru combaterea lor (inclusiv prin folosirea fondurilor europene) şi să încurajeze schimbul de bune practici.
În deschidere, Tonio Borg, comisarul european pentru sănătate, a trecut în revistă evoluţiile în acest domeniu, remarcând reducerea, în ultimul deceniu, a inegalităţilor dintre statele membre în ce priveşte mortalitatea infantilă şi scăderea – modestă – a diferenţelor între speranţa de viaţă din diferite ţări. În schimb, persoanele cu venituri mici şi mai puţin educate au o sănătate la fel de proastă, comparativ cu cele cu venituri mai mari şi mai educate, ca în urmă cu cinci ani. În plus, reacţiile la această situaţie diferă mult între statele membre, majoritatea neavând de fapt strategii naţionale pentru combaterea inegalităţilor în sănătate.
Comisarul a subliniat că sănătatea va fi în continuare unul din aspectele abordate în cadrul Semestrului european (ciclul de coordonare a politicilor economice şi fiscale ale UE) şi că în Analiza anuală a creşterii pentru 2014 se recomandă întărirea eficienţei şi sustenabilităţii sistemelor de sănătate, în lipsa cărora acestea nu vor putea asigura asistenţa tuturor cetăţenilor. Oficialul a încheiat încurajând statele membre să investească în sănătate, sistemele sanitare şi reducerea inegalităţilor în sănătate, cerându-le în acest sens să folosească fondurile structurale şi de investiţii europene.
Sir Michael Marmot, director al Institute of Health Equity din cadrul University College din Londra şi conducător al unui consorţiu care a publicat, la sfârşitul anului trecut, raportul „Inegalităţi în sănătate în UE“, a amintit că nu cu mult timp în urmă, inegalităţile de sănătate erau „un secret murdar“, discutat doar între cercetători şi ignorat de guverne. Faptul că acest subiect se află acum pe agenda europeană este deci un prim câştig. Statele membre ale Uniunii ar trebui să aibă ca obiective atât îmbunătăţirea stării generale de sănătate (exprimată prin speranţă de viaţă şi mortalitate), dar şi să reducă inegalităţile – dacă în primul caz s-au făcut mari progrese, nu la fel stau lucrurile şi în a doua privinţă. Profesorul britanic a subliniat că, în ciuda tendinţei – dovedită şi la această conferinţă – de a aborda inegalităţile europene în sănătate din perspectivă economică, argumentele pentru combaterea lor trebuie să fie în primul rând de ordin moral. Enormele dificultăţi financiare actuale nu sunt un motiv pentru inacţiune, ci dimpotrivă, fac acţiunea mai urgentă şi mai necesară.
„Nu putem să ne ignorăm copiii până se însănătoşeşte economia, iar mai târziu să constatăm că avem o populaţie slab educată“, a avertizat Michael Marmot. El a demonstrat cum transferurile sociale reduc rata sărăciei în rândul copiilor, concluzionând: „Politica fiscală face diferenţa! Ministrul de finanţe poate avea impact mai mare asupra sănătăţii şi dezvoltării copiilor decât ministrul sănătăţii“. Referindu-se la realităţile momentului, vorbitorul a atras atenţia cu privire la consecinţele şomajului asupra sănătăţii mintale: cu cât creşte şomajul, cu atât sunt mai mari ratele sinuciderilor şi omuciderilor (în schimb, numărul accidentelor rutiere scade – lumea nu-şi mai permite să se deplaseze cu maşinile). Însă impactul lipsei serviciului poate fi scăzut prin protecţie socială: creşterea cu 3% a şomajului produce o creştere a numărului sinuciderilor cu 3% în lipsa oricăror intervenţii, cu 2% în ţările est-europene, care cheltuie 37 de dolari/locuitor pentru protecţie socială şi cu mai puţin de 1% în ţările vest-europene, unde se cheltuie 150 de dolari/locuitor. „O măsură care previne sinuciderea, ce idee! Când aţi auzit un economist vorbind de
spre altceva decât produsul intern brut?“, a punctat profesorul. Dovezile arată că inegalităţile în societate nu sunt inevitabile, însă necesită eforturi, dincolo de sectorul sanitar, ale guvernării şi societăţii în ansamblu. În raportul menţionat ţările europene au fost împărţite în trei grupuri, în funcţie de acţiunile de combatere a inegalităţilor în sănătate: cele care au avut un răspuns relativ nedezvoltat – „Cu alte cuvinte, nu fac nimic“, a tradus în limbaj nediplomatic speakerul – în această privinţă (printre care şi România), cele care au răspuns variabil (majoritatea) şi cele care au răspuns relativ pozitiv şi activ la această problemă (Danemarca, Finlanda, Norvegia, Marea Britanie, Irlanda, Slovenia şi Olanda). În încheiere, Sir Marmot a făcut apel la toate acestea, în funcţie de nivelul implicării de până acum, să „facă ceva, să facă mai mult, să facă mai bine“.
Adonis Georgiadis, ministrul sănătăţii din Grecia – ţară care deţine preşedinţia semestrială a UE – a subliniat faptul că în ultimul secol, nivelul mediu al sănătăţii europenilor a crescut considerabil, iar speranţa de viaţă a sporit cu cel puţin 11 ani în majoritatea statelor UE în ultimele cinci decenii. Aceste progrese maschează însă mari inegalităţi în sănătate, persoanele din clasele socio-economice defavorizate având o speranţă mai mică de viaţă şi fiind primele afectate de boli cronice şi dizabilităţi. În plus, criza financiară şi economică din ultimii ani a agravat diferenţele dintre ţări, regiuni şi grupuri socio-economice. Ministrul a amintit că reducerea inegalităţilor necesită abordarea determinanţilor sociali ai sănătăţii şi necesită o simbioză între politica de sănătate, cercetare şi acţiune pentru o eficientă implementare a reformelor. Investiţia în sănătate în perioadă de criză, a avertizat demnitarul grec, este una din marile provocări europene, îmbătrânirea populaţiei, bolile cronice şi costurile mari ale noilor tehnologii impunând noi strategii, pe fondul sărăciei, excluziunii sociale şi inegalităţilor în sănătate. Investiţiile în acest domeniu contribuie însă la creştere economică, prosperitate şi bunăstare. Prioritare, potrivit ministrului, sunt mutarea accentului de pe serviciile medicale pe combaterea inegalităţilor în sănătate, creşterea investiţiilor în promovarea sănătăţii, prevenţie şi sănătatea populaţiei, administrarea mai bună a sistemelor de sănătate şi întărirea colaborării europene pentru reducerea inegalităţilor în sănătate.
În final, John Ryan, director supleant al Directoratului de Sănătate Publică din DG Sanco, a subliniat importanţa pe care crearea unor alianţe între guverne, mediul de afaceri, ONG-uri şi profesioniştii din sănătate o are pentru îmbunătăţirea sănătăţii cetăţenilor. În acest sens, a dat exemplul programului Europe against cancer, care a adus, în domeniul legislaţiei antitutun şi al screeningului pentru cancer, progrese greu de obţinut doar de către guverne.
