Sistemul Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS) recrutează medici, asistente medicale și neonatologi din România, pe fondul unei penurii severe de studenți la specializarea asistență medicală, relatează Huffington Post.
Potrivit site-ului de recrutare Tjobs, profesioniștii din domeniul medical din România sunt cei mai căutați, aceștia acoperind 22,8 % din noile locuri de muncă anunțate. Compania reprezintă peste 200 de agenții de recrutare și 300.000 de candidați din România.
Aproximativ 2.300 de locuri de muncă pentru profesioniștii din domeniul medical au fost anunțate pentru români prin intermediul Tjobs. Anunțurile nu includ însă oferte pentru personalul care acordă îngrijire la domiciliu, acestea fiind clasificate separat.
Datele diferă semnificativ de cele din ianuarie 2013, atunci când cele mai multe locuri de muncă anunțate priveau domeniul hotelier, înainte ca restricțiile impuse românilor pe piața muncii să fie ridicate în ultima lună.
Adrian Ient, PR manager la Cambridge University Hospitals (care reunește spitalele Addenbrooke și Rosie), a declarat că au fost nevoiți să recruteze personal din străinătate atunci când spitalul Addenbrooke a devenit centru pentru tratarea traumelor acute în luna aprilie a anului trecut.
“Ne așteptăm să aibă un nivel bun de limba engleză și experiență, iar noi oferim un pachet foarte atractiv într-un loc minunat și un loc fantastic pentru a lucra”, a declarat acesta pentru Huffington Post.
Howard Catton, director de politici la Royal College of Nursing, susține că sistemul de sănătate a avut de suferit de pe urma economiilor de 20 de miliarde de lire destinate eficientizării, care au afectat bugetele pentru formarea profesională a noilor asistente.
“Guvernul a realizat că a operat reduceri în locuri greșite. În prezent estimăm că există 20.000 de posturi vacante pentru asistente medicale în Marea Britanie, iar numărul de asistente locale nu este suficient. Dacă ai nevoie rapid de noi asistente medicale, trebuie sa cauți în străinătate”, a precizat acesta, adăugând că Spania, România și Bulgaria au fost cele mai populare destinații de recrutare. “Lucrurile stăteau foarte diferit în 2000, atunci când economia era într-o situație mai bună în Europa, iar recrutările pentru a acoperi penuria se făceau din Africa Sub-Sahariană și din Filipine”, a adăugat acesta.
Pe de altă parte, este puțin probabil ca țările europene să fie încântate de faptul că asistentele medicale și medicii acceptă locuri de muncă în Marea Britanie. “Ei plătesc pentru a-i instrui în țările lor de origine și apoi aceștia sunt atrași cu locuri de muncă în Marea Britanie. Pentru multe țări, acest lucru este inacceptabil”, explică Catton.
“Piața forței de muncă din UE a devenit tot mai competitivă și fiecare economie își propune să atragă mințile strălucite și lucrătorii cu înaltă calificare. Economia din România este în creștere rapidă, cu o creștere a PIB-ului de 5,2% în ultimul trimestru al lui 2013 — cea mai mare creștere din Uniunea Europeană — și o rată pentru întregul an de 3,5%, prin comparație cu o creștere medie în UE de doar 0,1 %”, a precizat Ion Jinga, ambasadorul României în Marea Britanie.
“Pentru a menține acest impuls, avem nevoie ca persoanele calificate să rămână și să contribuie la economie. Anul trecut, guvernul român a reușit să creeze aproximativ 100.000 de noi locuri de muncă, iar în ianuarie 2014, peste 10.000 de locuri de muncă erau disponibile. De asemenea, există mai multe măsuri pentru a-i atrage pe români înapoi acasă, inclusiv granturi pentru demararea de noi afaceri”, a subliniat ambasadorul.
“În mod ironic, angajatorii noștri concurează acum cu angajatorii britanici, care luna trecută anunțau 10.367 de posturi vacante pentru români”, remarca oficialul român.
Potrivit Huffington Post, circa 1.471 de asistente medicale din România au fost înregistrate pentru a lucra în Marea Britanie în perioada aprilie 2010-martie 2013.