Mulţi dintre noi, din cauza stilului de viaţă haotic, avem nevoie de nişte paşi simpli pentru a avea un stil de viaţă măcar un pic mai sănătos. Pentru a ne pune pe calea cea bună (adică cea sănătoasă), „Diply“ a realizat o listă de 10 trucuri de-a dreptul geniale care pot fi puse în practică imediat sau după cum o cere situaţia.
1. Încerci să mănânci mai puţin?
Foloseşte-te de o farfurie mai mică. Te vei gândi că este mai multă mâncare şi oricum spaţiul va fi limitat, astfel vei mânca mai puţin.
2. Încerci să te laşi de fumat?
Dacă încerci să renunţi la acest obicei complet nesănătos, du-te la saună trei zile la rând. Vei „transpira“ nicotina şi-ţi va fi mai uşor să te laşi.
3. Îţi iese un coş?
Poţi micşora un coş în doar câteva minute dacă pui puţină apă de gură pe el. Alcoolul din ea îl va usca şi-l va face să „pălească“.
4. Înveţi pentru un test greu şi ai impresia că informaţia îţi intră pe o ureche şi-ţi iese pe alta?
Dacă mesteci aceeaşi gumă de mestecat în timpul testului ca atunci când învăţai pentru el, memoria ta va fi cu mult îmbunătăţită.
5. Te doare gâtul?
Nalbele (bezelele sau „marshmallows“ în engleză) calmează durerile de gât FOTO Shutterstock
Data viitoare când te doare în gât, mănâncă o bucăţică sau două din aşa zisele „nalbe“ sau „marshmallows“.
6. Nu dormi bine?
Ritmul circadian (n.r. - un ciclu de aproximativ 24 de ore al proceselor biochimice, fiziologice sau comportamentale al tuturor fiinţelor) poate fi manipulat prin programul meselor. Nu mai mânca în timpul perioadei de 12-16 ore dinaintea timpului când vrei să fii treaz. Când vei începe să mănânci din nou, ceasul biologic se va reseta şi va crede că este începutul unei noi zile. Corpul tău va considera că momentul în care ţi-ai terminat „postul“ drept noua ta „dimineaţă“.
7. Te-ai ars?
Pasta de dinţi calmează arsurile
De fiecare dată când te arzi din cauza fierului de călcat, a uleiului încins din tigaie sau din orice alte motive, aplică pe locul dureros puţină pastă de dinţi. Va uşura durerea şi va atenua arsura.
8. Ai o zi grea şi trebuie să te trezeşti foarte devreme?
Dacă bei mai multă apă în timpul zilei, organismul tău va avea mai puţin de muncă noaptea. Adică, dacă eşti bine hidratat nu va trebui să dormi atât de mult.
9. Te mănâncă în gât?
Dacă te mănâncă în gât, scarpină-te în ureche. Astfel vei stimula nervii din ureche şi vei da naştere unui efect în gât care cauzează un spasm muscular ce te scapă de mâncărime.
10. Vrei să fii mereu tânăr?
Zâmbeşte, îţi vei păstra tinereţea FOTO Thinkstock
Zâmbetul „lucrează“ în mod natural muşchii feţei şi încetineşte rata îmbătrânirii. Aşa că zâmbeşte mai mult, nu doar vei părea mai tânăr, ci vei fi mai tânăr.