Rovana Plumb, propusă ministru al Muncii, a fost audiată, marţi, la şedinţa Comisiilor pentru muncă şi protecţie socială, pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi şi cea pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor şi Senat. Ea a fost abordată de deputatul de Iaşi, conf. dr. Camelia-Margareta Bogdănici (foto), care i-a solicitat ”rezolvarea urgentă a fenomenului migraţiei profesioniştilor din medicină”. Mai exact, s-a referit la medicii rezidenți, dar și la absolvenţii de medicină care nu promovează examenul de rezidenţiat. Bogdănici a ridicat și problema plăţii personalului din sistemul sanitar pentru activitatea prestată în zilele de week-end şi sărbători legale.

Am ridicat câteva probleme punctuale pe care le consider extrem de importante şi actuale pentru sistemul sanitar românesc, a afirmat conf. dr. Camelia-Margareta Bogdănici.

O soluție: introducerea stagiaturii de un an pentru absolvenţii de medicină care nu promovează examenul de rezidenţiat 

”Una dintre soluţiile propuse constă în introducerea stagiaturii de un an pentru absolvenţii de medicină care nu promovează examenul de rezidenţiat şi, totodată, am cerut integrarea ‘step by step’ atât a tinerilor absolvenţi, dar şi a medicilor rezidenţi în activitatea medicală din spitalele orăşeneşti, municipale şi judeţene, precum şi în cabinetele medicilor de familie care se confruntă cu un volum foarte mare de muncă. Implementarea acestor măsuri vine în sprijinul activităţii medicale din spitalele publice din România, dar şi în sprijinul medicilor de familie”, consideră conf. dr. Camelia-Margareta Bogdănici.

Deputatul de Iaşi, vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate şi familie, i-a atras atenția lui Nicolae Bănicioiu, propus pentru Ministerul Sănătăţii asupra întârzierii inexplicabile a plăţii burselor promise medicilor rezidenţi: a solicitat ”reglementarea cât mai rapidă a acestei situaţii inadmisibile”. Asta, în contextul în care destui medici rezidenți, amăgiți cu bursa de rezidențiat, care a întârziat, susțin că vor pleca peste hotare – acolo, salariile medicilor rezidenți sunt considerabil mai mari.

Chestiunea plăţii personalului din sistemul sanitar pentru activitatea prestată în zilele de week-end şi sărbători legale

Iată ce a publicat, marți, pe pagina sa deputatul-medic: ”Guvernul, încă USL pe atunci, şi-a asumat modificarea OUG nr. 103/2013, în sensul exceptării corpului medical de la prevederile art. 9. Acest articol prevede neretribuirea atât a personalului medical încadrat în funcţii de execuţie, dar şi în funcţii de conducere pentru orele efectuate în gărzi, în zilele de week-end şi sărbători legale. Este inadmisibil ca la toate problemele cu care se confruntă astăzi sistemul sanitar românesc, Guvernul „fără nume” încă, să mai adauge încă una. Consider că prevederile acestui articol creează o mare injusteţe pentru angajaţii sistemului sanitar din România. Stimaţi colegi, medicii şi asistentele medicale care ocupă funcţii de conducere în spitalele publice sunt persoane cu experienţă medicală dovedită, iar normalitatea înseamnă de fapt ca aceştia să fie folosiţi mai ales în zilele menţionate mai sus. Amânarea cu aproximativ 3 luni a reparării acestei situaţii neplăcute, generate de Ministerul Sănătăţii, denotă nepăsare faţă de dificultăţile cu care personalul medical se confruntă astăzi, dar şi lipsă de seriozitate şi onoare faţă de promisiunile asumate. Am solicitat, prin intermediul unei interpelări, modificarea acestui articol, în sensul exceptării corpului medical de la prevederile lui”.

Conf. dr. Camelia-Margareta Bogdănici afirmă că, potrivit datelor recente furnizate de Colegiul Medicilor din România, în anul 2013, numărul medicilor care au cerut CMR certificate profesionale curente pentru a putea lucra în străinătate a fost de 2.995. În total, în perioada 2008 -2013, numărul medicilor care au solicitat aceste cerificate se ridică la 13.872. Aceste statistici îngrijorătoare ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru Guvernul în exerciţiu, spune politicianul-medic.

Potrivit cdep.ro, conf. dr. Camelia-Margareta Bogdănici a fost reprezentantă a PDL până luna trecută, de când activează ca indenpedentă, ca deputat neafiliat.

Cum sună o declarație de presă, din noiembrie anul trecut, a acestui politician – medic, intitulată ”Medicii rezidenţinu pot fi păcăliţi!”?

”Mă întreb cum îi putem convinge pe aceşti tineri ca în viitor să nu mai părăsească România? În mod sigur, prin asemenea măsuri, Guvernul USL nu va reuşi să îi păcălească pe medicii rezidenţi care nu se vor mulţumi cu o creștere” de 3% – 4%. Guvernul USL a anunţat pentru anul 2014 noi măriri de taxe şi impozite care se vor reflecta în preţuri crescute şi, implicit, o putere de cumpărare mai scăzută. Aceste măsuri fiscale îi vor afecta şi pe rezidenţi, ca pe toţi românii, de altfel. Stimaţi guvernanţi USL, în aceste condiţii, creşterea de 3% – 4% nu va mai însemna nimic pentru aceşti tineri. Să nu credeţi că i-aţi păcălit pe medicii rezidenţi! Sunt tineri maturi, trecuţi printr-o facultate dificilă, capabili să vadă în mod obiectiv realitatea”.

Din CV-ul conf. dr. Camelia-Margareta Bogdănici aflăm că, în perioada 2006 – 2012, a fost director medical la Spitalul ”Sf. Spiridon” Iași, iar din 2007 este conferențiar, la UMF Iași. Din 2004 încoace este membru în board-ul Societății Române de Oftalmologie, iar între 2004 – 2008 a fost vicepreședinte al Societății Române de Oftalmopediatrie și Strabism. Are o vastă activitate publicistică, ştiinţifică, în foruri academice și a primit numeroase premii.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro