Aşternuturile şi husele „anti-acarieni”, recomandate adesea de medici persoanelor cu alergii, nu au niciun efect în reducerea simptomelor alergiilor, susţin autorii unui studiu medical recent.

Multor pacienţi ce suferă de astm, erupţii cutanate sau cărora le curge mereu nasul, medicii le recomandă folosirea, pe lângă medicamentele anti-alergice, a unor feţe de pernă, huse pentru saltele şi alte învelişuri speciale, impermeabile, care să îi protejeze de aşa-numiţii acarieni de praf, nevertebrate microscopice prezente în număr mare în casele noastre şi care declanşează reacţii alergice.

Aproximativ 40% din populaţia lumii suferă de alergii şi se crede că una dintre cauzele cele mai comune ar fi acarienii de praf, prezenţi în număr foarte mare în locuinţe.

Însă o analiză recentă a 24 de studii pe această temă i-a dus condus pe autori la concluzia căaceste produse costisitoare  nu sunt de ajutor celor de suferă de astm şi alte boli alergice.

Conducătorul noului studiului, Whitney Arroyave, de la Universitatea Tulane din New Orleans, a explicat: „Luând în considerare analiza care combină date din numeroase studii, utilizarea huselor anti-acarieni nu pare aducă niciun fel de beneficiu în ceea ce priveşte prevenirea bolilor alergice sau a simptomelor acestora.”

În articolul publicat în jurnalul Annals of Allergy, Asthma and Immunology, cercetătorii afirmă că folosirea acestor huse reduce într-adevăr expunerea la acarieni cu o cincime, dar acest fapt nu ajută cu nimic sănătăţii.

După părerea dr. Arroyave, această reducere s-ar putea să nu fie suficientă pentru atenuarea alergiilor sau poate fi vorba despre faptul că acarienii de praf se pot găsi în număr mai mare în alte locuri decât cele protejate prin huse speciale.

„Sau, poate,” spune ea, „nu e vorba deloc despre acarienii de praf – poate că nu ei sunt cei care provoacă problemele.”

Cercetări anterioare puseseră sub semnul întrebării şi eficienţa altor mijloace de combatere a acarienilor, larg recomandate, precum aspiratoare echipate cu filtre speciale, tratamente cu anumite substanţe chimice sau spălarea textilelor cu apă fierbinte.

Totuşi, un alt specialist, medicul alergolog Samuel Friedlander, din Cleveland, SUA, recomandă persoanelor alergice să nu se grăbească să arunce husele anti-acarieni, chiar dacă ele singure nu protejează suficient împotriva acestor alergeni.

Persoanele alergice, spune el, trebuie să ia mai multe măsuri pentru a-şi reduce expunerea la acarieni, iar husele speciale trebuie să facă parte dintr-un plan mai larg de tratament preventiv.

„Dacă iei o singură măsură – precum folosirea huselor anti-acarieni -, dar eşti în continuare expus la acarieni din alte surse, acasă ori la muncă, sau dacă ai şi alte alergii, precum cea la părul de animale sau la polen, evident că o singură măsură, ca utilizarea huselor, nu va fi eficientă”, a explicat el.

Sursa: Mail Online

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro