Asociatia Alianta Pacientilor Cronici din România (APCR) a trimis o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta prin care cere intrarea în vigoare de la 1 aprilie a noii liste de medicamente gratuite si compensate, atentionând că în sens contrar vor demara proteste radicale în tară, dar si în fata Parlamentului European, în luna mai.
"Vom avea o interpelare în Parlamentul European, iar dacă lista de medicamente compensate si gratuite nu va intra în vigoare de la 1 aprilie nu ne vom opri doar aici. În Parlamentul European vom merge cu sigurantă, este, nu este implementată lista, iar următoarele actiuni vor fi proteste în fata Guvernului României. Noi spunem că Guvernul României este responsabil de tot ceea ce se întâmplă pentru că tot Guvernul Ponta I, II, III, V, VII cât este nu ne interesează, am avut mare încredere în constructia politică care a fost până acum la conducere USL. Dezamăgirea este la fel de mare, asa direct proportională cu sperantele pe care ni le-am pus, dezamăgirea este foarte mare, de aceea noi ne-am hotărât ca în luna mai să tragem un semnal de alarmă înaintea europarlamentarelor, să facem un miting puternic în fata Guvernului si în fata Parlamentului European", a declarat joi la Palatul Parlamentului presedintele APCR, Cezar Irimia.
În cadrul dezbaterii "Pacientul român, pacientul european" reprezentantul ministerului Sănătătii, dr. Marius Savu, a spus că în bolile cronice tratamentele pe care pacientii din România le au la dispozitie nu sunt rămase în urmă.
"Din punctul meu de vedere, în ariile terapeutice, în bolile cronice, să stiti că tratamentele pe care pacientii din România le au la dispozitie nu sunt rămase în urmă chiar deloc în multe cazuri si ratele de supravietuire în diferite afectiuni sunt din ce în ce mai impresionante. Mi-as dori mult mai mult să discutăm tehnic lista pentru că nu discutăm de 160 de molecule noi, discutăm de extensii de linie în multe cazuri care ar trebuie să intre automat în vigoare", a spus Marius Savu.
El a precizat că lista de medicamente compensate nu ar trebui actualizată o dată la doi ani.
"În momentul în care ai un produs nou care dovedeste că are un avantaj terapeutic suplimentar, iar economic ti-l permiti, în momentul acela o comisie ar trebuie să decidă ca acel produs să fie disponibil si în România. Eu cred că asociatiile pacientilor reprezentative ar trebuie să fie parte a deciziei, nu a consultării", a mai afirmat Savu.
Potrivit documentului trimis către Guvern, APCR va cere sprijin în demersurile sale celor mai importante ambasade prezente în România.
"Suntem 3 milioane de pacienti cronici a căror viată se află în mâinile dvs. (...) Știm că din punct de vedere administrativ au fost făcute, în mod transparent, toate demersurile pentru actualizarea si intrarea în vigoare a noii liste de medicamente compensate. Au fost consultate asociatiile de pacienti, asociatiile profesionale ale medicilor, autoritătile locale, Comisiile Consultative ale MS, toti factorii decizionali din sistemul sanitar. Au fost analizate medicamentele din punct de vedere cost-eficientă si au fost îndeplinite toate formalitătile privind procesul de evaluare a tehnologiilor medicale asa că, în acest moment este nevoie doar de semnătura dvs, domnule prim-ministru", se arată în scrisoarea APCR.
Cezar Irimia a precizat că au fost invitati la dezbatere reprezentanti ai Guvernului si ai ministerului de Finante, însă nu au răspuns invitatiei.
AGERPRES/(A — autor: Florentina Ștefănescu, editor: Mihai Simionescu)