Veninul redutabilei moluste-răpitor, melcul marin din specia 'conus geographus', ar putea fi utilizat ca analgezic mai puternic si care să dea mai putină dependentă decât morfina, informează publicatia franceză Le Nouvel Observateur.

Combaterea durerii cronice cu ajutorul uneia din cele mai veninoase animale marine din câte există: o asemenea idee au avut cercetători australieni. Animalul cu pricina este melcul cu corn, o moluscă gasteropodă care posedă unul dintre cele mai redutabile veninuri din lumea marină. Această specie de melci este un răpitor carnivor, dotat cu o trompă fină, 'înarmată' cu un harpon, la rândul său acoperit de tepi ascutiti si deschisi — tepi radiculari — prin care poate curge veninul. Acest venin, foarte special, contine substante active capabile să ucidă un om în numai două ore.

Terifiant... si totusi: potrivit unor studii realizate de cercetători de la Universitatea din Queensland prezentate duminică în SUA, o mică proteină extrasă din veninul melcilor cu corn marini ar permite producerea de analgezice potential mai puternice decât morfina, cu efecte secundare mai putine si cu un risc mai mic de a da dependentă.

Chiar dacă este redutabil, acest venin contine sute de peptide, care sunt mici proteine numite conotoxine. La oameni, unele dintre aceste conotoxine par să aibă efecte analgezice. Ele actionează la nivelul canalelor ionice si al receptorilor prezenti în sistemul neuromuscular si în sistemul nervos central.

Astfel, cercetătorii au creat cel putin cinci noi substante experimentale plecând de la această proteină, care ar putea conduce într-o zi la dezvoltarea de analgezice sigure si eficace, administrate pe cale orală, pentru tratarea anumitor dureri cronice.

'Acesta este un pas important, care ar putea sta la baza dezvoltării unei noi clase de medicamente capabile să calmeze cele mai severe forme de durere cronică, în prezent foarte greu de tratat', explică David Craik, principalul autor al acestui studiu, prezentat în cadrul conferintei anuale a American Chemical Society (ACS), reunite în acest sfârsit de săptămână la Dallas (Texas).

Durerile vizate de aceste medicamente sunt provocate adesea de diabet, scleroza în plăci si alte boli ce afectează terminatiile nervoase, care pot dura luni sau chiar ani de zile. Actualele tratamente pentru aceste dureri cronice neuropate pot avea efecte secundare importante si nu sunt eficiente decât în cazul unui bolnav din trei.

Până în prezent, un singur analgezic derivat din aceste conotoxine a fost aprobat pentru tratament uman, ziconotida. Însă acest analgezic trebuie să fie perfuzat direct în măduva spinării, o procedură invazivă, a precizat Craik. El a explicat că lucrează, împreună cu echipa sa, la dezvoltarea unui analgezic bazat pe conotoxină care să poată fi administrat oral. O singură doză din acest analgezic experimental, administrat pe cale orală unor sobolani de laborator, a redus substantial senzatia de durere, conform unor măsurători standard.

Plecând de la aceste studii, oamenii de stiintă au conchis că acest analgezic este de circa o sută de ori mai puternic decât morfina sau gabapentina, cele două analgezice considerate până acum cele mai bune tratamente în cazul unor dureri neuropate cronice.

De asemenea, obisnuinta a devenit o problemă mai mică, pentru că aceste conotoxine actionează asupra receptorilor creierului, care sunt diferiti de cei ai mofinei si altor opiacee.

'Nu stim dacă aceste derivate de conotoxină vor avea efecte secundare, pentru că ele nu au fost încă testate pe oameni. Însă noi credem că ele sunt sigure, pentru că actionează pe receptori cerebrali total diferiti de cei ai morfinei', a precizat David Craik.

AGERPRES/(AS — autor: Adriana Matcovschi, editor: Ionut Mares)

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro