Congresul al VIII-lea al Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor din Romania (CFSMR) a avut loc la Predeal, intre de 27-29 martie, si a fost stabilita o noua conducere.

Din noul board director fac parte:

- presedinte: dr. Victor Esanu, din Cluj-Napoca;
- primvicepresedinte: dr. biol. Elena Lixandru, din Bucuresti;
- vicepresedinte: dr. Eufrosina Bratoi, din Slatina;
- vicepresedinte: dr. Mircea Pavel Faur, din Arad,
- vicepresedinte: dr. Zagyva Piroska, din Baia Mare.

Obiectivele principale ale noii conduceri a CFSMR, adoptate de Congresul VIII, sunt legate de cresterea sindicalizarii medicilor si de unificare a sindicatelor ce contin medici sub o singura sigla, cea a Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor din Romania.

Initiativa legislativa: demnitarii romani ar trebui sa se trateze in tara

Tot in cadrul congresului de la Predeal, a fost propusa si o initiativa legislativa, prin care se solicita ca orice demnitar roman, de nivel local ori central, precum si membrii familiei acestuia, sa apeleze, in caz de nevoie, doar la institutiile sanitare apartinind Sistemului Sanitar din Romania.

Aceasta initiativa legislativa presupune stringerea de semnaturi ale demnitarilor Romani de la nivel central si local, precum si mediatizarea larga a rezultatelor acestei actiuni.

„Speram intr-o colaborare strinsa in vederea desfasurarii cit mai eficiente a acestei initiative, CFSMR angajindu-se, la rindul sau, sa colaboreze cit mai eficient cu organele de presa, in vederea analizei si mediatizarii prezentei propuneri legislative, atit la nivel central cit si la nivel local”, a spus dr. Victor Esanu, presedintele CFSMR.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro