Un simplu vaccin poate ține departe numeroase boli ce ne amenință viața, fiind totodată și unul dintre cele mai ieftine şi de succes tratamente pentru sănătate. Pentru toți cei care nu sunt convinși de acest lucru, dar și pentru cei care cred în această soluție, dar vor să afle mai multe informații, Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF), în parteneriat cu Oameni și Companii, organizează o campanie specială de conștientizare a importanței vaccinării.
“Fii Sănătos! Fii responsabil! Vaccinează-te!”este mesajul “Săptămânii Internaționale a Vaccinării”, ce va avea loc în perioada 24-30 aprilie. Evenimentul este, de fapt, o inițiativă aOrganizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care marchează, la fiecare sfârşit de aprilie, această campanie.
SNMF a preluat inițiativa OMS, pentru ca mesajul privind importanța vaccinării să ajungă și la cât mai mulți români, cărora medicii de familie implicați să le explice, cu argumente solide și exemple, de ce vaccinurile sunt adevărate scuturi de apărare.
În campania derulată anul acesta, sunt implicați membri ai Grupului de Vaccinologie, reprezentanţi ai Comitetului Național de Vaccinologie, autorităţi şi specialişti din domeniu. Cele șapte zile de campanie includ diverse activități de promovare a vaccinului, printre care se numără și o dezbatere publică, ce va avea loc în Capitală, și cinci conferințe de presă.
La discuțiile din București (28 aprilie, ora 10.00, Hotel Novotel), participă numeroși specialiști și lideri de opinie, printre care se numără dr. Laszlo Attila, membru - Comisia de Sănătate din Senat, Ion Luchian, preşedinte - Comisia pentru sănătate publică din Senatul României, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, preşedinte - Comitetul Național de Vaccinologie, conf. dr. Alexandru Rafila, vicepreşedinte - Comitetul Naţional de Vaccinologie, dr. Victor Olsavszky, șeful Biroului Organizației Mondiale a Sănătății din România, dr. Dumitra Gindrovel, coordonator - Grupul de Vaccinologie al SNMF, prof. dr. Doina Pleșca, membru - Comitetul Naţional de Vaccinologie și dr. Sandra Alexiu, vicepreşedinte - SNMF, membru Comitetul Naţional de Vaccinologie și Grupul de Vaccinologie al SNMF. Dezbaterile vor fi urmate de o conferință de presă.
Alte conferințe vor avea loc în Cluj, Târgu Mureș, Arad și Iași.
La Cluj (24 aprilie, ora 11.00, sediul Direcţiei de Sănătate Publică ), printre cei care au confirmat participarea se numără: prof. dr Ioan Stelian Bocsan, şeful catedrei de Epidemiologie şi Asistenţă Primară a Stării de Sănătate - UMF "Iuliu Haţieganu", dr. Dorina Duma, director - Direcţia de Sănătate Publică Cluj, dr. Mihai Moisescu-Goia, director - Direcţia de Sănătate Publică Cluj, dr. Mureşan Ioan, membru al grupului de Vaccinologie al SNMF Cluj, dr. Emiliana Costiug, membru - Grupul de Vaccinologie al SNMF Cluj.
Altă conferință de presă se va desfășura la Târgul Mureş (25 aprilie 2014, ora 12.00, Hotel Privo), unde invitați sunt: prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, preşedinte - Comitetul Naţional de Vaccinologie, dr. Remus Șipos, vicepreședinte SNMF, Președinte - Asociaţia Medicilor de Familie Mureş, prof. dr. Carmen Dorobăț, manager - Spitalul Clinic de Boli Infecţoase “Sfânta Parascheva” Iaşi
La conferinţa de presă care va avea loc la Arad ( 29 aprilie 2014, ora 13.00, Restaurantul Milenium) vor fi prezenţi: dr. Anca Matusz, medic de familie Timişoara, doctor în ştiinţe medicale, reprezentant EGPRN România; dr. Dana Negru, Medic primar - Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Arad; Dr. Laura Nicolescu, medic primar, Director - Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Arad; dr. Dumitra Gindrovel, coordonator - Grupul de Vaccinologie al SNMF, dr. Călin Ardelean, medic primar epidemiologie, dr. Darabanţiu Adrian, Medic de familie, Preşedinte - Societatea Medicilor de Familie Arad
Ultima conferinţă de presă din campanie se va desfăşura la Iaşi (miercuri, 30 aprilie 2014, ora 11.00, sediul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase "Sfânta Parascheva" Iași)
Ca şi la cele precedente, la conferinţa de presă de la Iaşi vor fi prezenţi invitaţi de seamă care vor oferi informaţii despre săptămâna vaccinării: prof. dr. Doina Azoicăi, Membru - Comitetul Naţional de Vaccinologie, prof. dr. Carmen Dorobăț, Manager - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Sfânta Parascheva" Iaşi, dr. Anca Deleanu, președinte - SMF Iași, membru al Grupului de Vaccinologie, dr. Cristina Barbu, membru - Grupul de Vaccinologie, dr. Dana Ștefana Popescu, membru - Grupul de Vaccinologie, dr. Evelina Moraru, medic pediatru - Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Maria" Iaşi.
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) este o organizaţie profesională, ştiinţifică, nonguvernamentală, apolitică, de drept privat, cu personalitate juridică, constituită din organizaţii judeţene, cu personalitate juridică, ale medicilor de familie din toată țara.
Oameni și Companii este cea mai mare organizație din România specializată în comunicare directă personalizată, business-to-business, business-to-professionals și business-to-communities.