Pacienţii infectaţi cu bacterii în spitalele din România sunt mult mai mulţi decât o arată rapoartele oficiale. De teama unei reputaţii pătate, medicii şi managerii de spital aleg să ascundă adevăratele cifre, dar câteva detalii îi trădează ușor: în România sunt raportate mai puține infecții nosocomiale decât în țările cele mai avansate din UE; respectiv, în România spitalele consumă de două ori mai puţin dezinfectant decât în ţări care au de două ori mai multe infecţii spitaliceşti.

Un anevrism cerebral şi o operaţie dificilă pe creier nu l-au doborât pe timişoreanul Petru Cosmaschi. A făcut-o însă o bacterie luată din spital, în timp ce se recupera după intervenţia chirurgicală, acuză familia sa. Bărbatul de 56 de ani s-a internat în mai anul trecut la Spitalul Judeţean Timiş şi, două săptămâni mai târziu, ieşea pe uşa unităţii medicale operat şi recuperat neurologic, dar suferind de o altă afecţiune.

“Pe fişa de externare scria că are bacteria Clostridium Difficile, pe care n-o avea la internare, că altfel nu l-ar fi operat. De la spital mi-au spus că «la noi e infecţie cu această bacterie, se ia de jos de la Terapie Intensivă». Şi în salonul de Neuro au mai fost două cazuri în acelaşi timp cu tata, tot cu aceeaşi bacterie. Apoi am aflat că unul dintre ei a murit, dar nu ştiu dacă asta a fost cauza”, povesteşte fiica bărbatului, Carmen Cosmaschi. La două săptă­mâni de la externare, tânăra şi-a dus tatăl din nou la spital pentru că starea acestuia se înrăutăţise. „Când ne-am întors i-au făcut o serie de analize şi mi-au zis că la cap este ok, dar să-l duc la «Infecţioase», să rezolve treaba cu bacteria”, povesteşte tânăra. A fost prea târziu, tatăl ei a murit în ­cursul acelei nopţi, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş, din Timişoara. Oficialii acestei unităţi medicale au declarat atunci că Petru Cosmaschi era al ­50-lea pacient infectat cu bacteria Clostridium Difficile în spitalul judeţean care ajungea la ei pentru tratament în prima jumătate a anului 2013.

Acum, zece luni mai târziu, ancheta în cazul lui Petru Cosmaschi nu s-a finalizat. Pentru că tânăra a dat Spitalul Judeţean Timişoara în judecată şi pentru că ziarele şi televiziunile au preluat ştirea, acest caz a fost raportat şi a ajuns într-o statistică oficială.

La fel s-a întâmplat şi în cazul bebeluşilor infectaţi cu stafilococ auriu la Maternitatea din Rădăuţi, al focarului de rotavirus de la Spitalul Judeţean Ialomiţa sau în cazul solistei de operă Amelia Antoniu, care a ajuns la un pas de moarte după o infecţie contractată în Spitalul CF2 din Bucureşti.

Dar suferinţa a sute de alţi pacienţi infectaţi în spitalele româneşti nu ajunge în catastifele medicale şi e dată uitării.

Astfel, în rapoartele oficiale, România stă incredibil de bine: doar 2,8% din pacienţii inter­naţi se infectează cu o bacterie intra­spitalicească, potrivit unui studiu publicat anul trecut de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor. La nivel european, media este de 5,7%. Aşadar, ţări cu un sistem medical mult mai bine pus la punct stau mult mai rău la capitolul boli luate de pacienţi în spitale: Italia 6,3%, Olanda 7,6%, Franţa 4,9%, Cehia 4,6%, Anglia 6%, Germania 5%. Semne de întrebare apar şi la un alt capitol din studiu, şi anume cantitatea de alcool folosită în unităţile medicale pentru dezinfectarea mâinilor, unde ţara noastră stă extrem de prost. Cifrele arată că în România se consumă de două ori mai puţin dezinfectant în spitale decât în ţări care au de două ori mai multe infecţii spitaliceşti. Un paradox care duce spre o singură concluzie: raportările infecţiilor din spitalele româneşti sunt false, fapt recunoscut de mai mulţi oficiali din sistemul medical.

Medic: „Eu ziceam că e infecţie, ­conducerea nega”­

Puţini sunt medicii care acceptă să vorbească deschis despre pacienţii infectaţi sub grija lor. Doctorul Adrian Cacovean s-a lovit de mai multe ori de îndărătnicia colegilor şi a şefilor săi.

„Eu ziceam că e infecţie, conducerea nega. Erau vreo 15 buletine (de analize), dintre care doar la pacientul meu a apărut şi pe fişe, la ceilalţi s-a muşamalizat”, spune Cacovean, pe atunci medic la Spitalul Judeţean Vâlcea.

Percepţia medicilor şi a pacienţilor este complet alterată, motiv pentru care nu se raportează nici 5% din toate cazurile, spune medicul: „«Ce, mă, ne faci spitalul de râs?», îmi spuneau colegii. Dar este cea mai mare greşeală să nu raportezi. A raporta o infecţie nosocomială (spitalicească – n.r.) înseamnă «da, am recunocu­t-o, şi pot să iau măsuri, să nu se mai întâmple». Faptul că nu se raportează înseamnă că nu se ia nici o măsură. Nu este un fapt condamnabil să raportezi, medicii nu trebuie înfieraţi”.

Fiecare spital are un epidemiolog a cărui principală atribuţie este supravegherea răspândirii infecţiilor nosocomiale. De cele mai multe ori, aceştia nu au obiectul muncii.

„Este ca un procuror, acţionează în urma unei plângeri. Dar dacă medicii nu îi aduc la cunoştinţă cazuri, el ce să investigheze?”, spune Cacovean.

Medicul Irina Brumboiu, de la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj-Napo­ca, lucrează cu jumătate de normă ca epidemiolog într-un alt spital clujean.

„Lumea nu prea e interesată de infecţiile nosocomiale. Colabora­rea epidemiologilor cu medicii din spitale este deseori greoaie. De multe ori, medicii cred că raportarea echivalează cu recunoaşterea unei greşeli, li se pare că sunt în culpă”, spune Brumboiu. Pentru a-şi face colegii să înţeleagă gravitatea ignorării infecţiilor spitaliceşti, medicul pune problema în termeni mai brutali: „Sunt cazuri de evoluţie gravă, în care unii pacienţi mor pentru că s-au infectat în spital. Dacă n-ar fi venit la spital, nu s-ar fi infectat şi n-ar fi murit”.

Lista celor care aleg să tacă e lun­gă şi include cadrele medicale, şefii secţiilor din spitale, managerii unităţilor medicale. Motivele: teama de repercusiuni, de reputaţie proastă, de culpă medicală. Contractul de management încheiat între managerul unui spital şi Minis­terul Sănătăţii conţine indicatori de performanţă, inclusiv referitor la infecţiile nosocomiale.

„Dacă numărul acestora este mare, cel care răspunde este şeful de secţie. Aşadar, de ce ar alege el să raporteze acele cazuri managerului? Ca să fie sancţionat? Interesul lui este să le ascundă. Şi, de multe ori, nu ajung la manager. Şi dacă ajung, de multe ori alege acesta să nu le raporteze. «Păi, cum, să aibă spitalul nostru o reputaţie urâtă?»”, explică preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu, potrivit căruia „o minciună nu poate fi socotită statistică”.

Ministerul Sănătăţii: „Se observă o subraportare”

Oficialii Ministerului Sănătăţii admit că „infecţia nosocomială a rămas în continuare o problemă de sănătate publică de actualitate pentru România, unde încă se observă o subraportare şi o subevaluare a acestei problematici (în ţările membre UE incidenţa acestor infecţii este între 5% şi 15%, iar în România se înregistrează o incidenţă de aproximativ 1% la pacienţii externaţi)”.

Cifra pe care o deţine ministerul este astfel mult mai mică și decât cea semnalată de raportul Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor, de 2,8%. O posibilă explicaţie ar putea fi faptul că datele ministerului se bazează pe raportări ale spitalelor, în timp ce autorii studiului au trimis propriii experţi în ţările participante, inclusiv în România.

Ministerul derulează un program naţional de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale, dar oficialii întâmpină deseori piedici. „Eradica­rea acestui tip de infecţii este dificilă, deoarece cauzele determinante sunt complexe: numărul crescut al persoanelor cu vârste înaintate şi al celor cu sisteme imunitare slăbite, tehnicile de tratament moderne (extrem de invazive), creşterea rezistenţei microbiene la antibiotice”, transmit oficialii ministerului, prin biroul de presă.

„MIRACOL”. Un judeţ cu 300.000 de locuitori şi nici o infecţie raportată

În 2012, totalul raportărilor de infecţii nosocomiale din spitalele româneşti a fost de 8.278, mai multe cu 922 faţă de 2011. Campion este judeţul Timiş, care a raportat cu 351 mai multe cazuri în 2012 faţă de anul precedent. Cele mai mici raportări vin din Bistriţa-Năsăud, cu un miraculos „0 cazuri” în 2012, dar şi din Ialomiţa – doar şase cazuri, sau Satu Mare, unde spitalele au raportat şapte infecţii.

Sursa