Mici neînţelegeri între persoane au loc zi de zi. Între prieteni, acestea sunt o adevărată sursă de amuzament, însă atunci când ai ajuns la medic, aceste neînţelegeri se pot transforma în situaţii de viaţă şi de moarte.
Închipuieşte-ţi că ai jucat un meci de fotbal cu prietenii şi ai căzut, fisurându-ţi o coastă. Însă, când ajungi la camera de gardă spui, fără să vrei, cuvintele magice: „Mă doare pieptul“. Brusc vei fi târât prin analize agonizante, ţi se va recolta sânge, vei fi ataşat de un EKG pentru a-ţi măsura bătăile inimii. Toate astea se vor întâmpla pentru că fac parte din protocolul „mă doare pieptul“, exemplifică „Time“.
Sau, un alt scenariu conform căruia tu îi mărturiseşti medicului că te simţi epuizat. Medicul va face toate analizele de rutină verificând dacă eşti anemic, dacă ai probleme cu tiroida şi altele. Totul va ieşi „normal“. Lista e verificată, aşa că medicul te asigură că n-ai nicio problemă. Fapt care nu este neapărat adevărat.
Neînţelegerile dintre medic şi pacient pot rezulta în situaţii jenante, în diagnosticări greşit puse, dar şi în situaţii foarte grave. Trebuie să ne asigurăm că medicul ne ascultă până la capăt, că înţelege exact ce ne doare, care e problema, dar să îi şi lăsăm loc de interpretări pentru că ce credem noi nu este întotdeauna corect. Pare o situaţie fără ieşire, nu? Iată, însă, ce ne sfătuiesc specialiştii despre comunicarea dintre medic şi pacient.
1. Insistă să-ţi spui povestea. Studiile au demonstrat că 80% din diagnostice pot fi făcute doar pe baza poveştii simptomelor. Medicii au un timp limitat la dispoziţie să-ţi asculte povestea, dar tu eşti cel care trebuie să se asigure că înţelegi de ce te afli în cabinet. Nu spune doar că te doare pieptul, explică şi când a început durerea şi cum te face să te simţi. Notează elementele principale încă de-acasă, în cazul în care crezi că vei uita ceva, şi nu pleca din faţa medicului până nu-ţi citeşti toată lista.
2. Răspunde lăsând loc de interpretări la întrebările standard ale medicului. Dacă ai impresia că medicul doar te trece printr-o listă de întrebări la care răspunsurile sunt de felul „da/nu“, încearcă să-l faci să se concentreze asupra elementelor personale ale răspunsurilor tale.
De exemplu, dacă te întrebă „Când ai început să te simţi obosit?“, nu răspunde doar prin „Acum două săptămâni.“ Adaugă şi că, de obicei, eşti o persoană foarte energică, că alergi cinci kilometri în fiecare zi, dar că în ultimele două săptămâni abia te ridici din pat să te duci la serviciu. Şi ţine minte, nu minţi şi nu înfrumuseţa o stare generală. Răspunsurile cu cât sunt mai sincere cu atât ajută mai bine la diagnosticare.
3. Întreabă despre presupunerile de diagnostic, înainte de a consimţi să faci teste costisitoare. Dacă ţi se spune că trebuie să ţi se ia sânge, întreabă de ce. Fiecare test trebuie făcut dintr-un motiv anume, nu doar pentru că aşa spune protocolul, ci şi pentru că ajută la diagnosticare. Nu uita să întrebi şi ce e de făcut dacă testele ies negative. Doar pentru că sunt negative, nu înseamnă că nu este nicio problemă. Întreabă de paşii următori pe care îi ai de făcut.
4. Întreabă ce opţiuni de tratament ai. Există situaţii în care doar un singur test poate ajuta la diagnosticare, sau când un singur scenariu trebuie urmat. Dacă medicul îţi spune că ai nevoie de o întreagă panoplie de teste, întreabă-l ce alte opţiuni ai. Discutarea opţiunilor îi va aminti medicului tău să-ţi personalizeze tratamentul.
5. Anunţă-l pe medic că doreşti să fii un partener în procesul decizional, nu doar un subaltern care se supune. Dacă eşti de părere că medicul tău se ghidează după o listă standard în loc să realizeze un plan de tratament individual, adresat doar ţie şi nu întregii populaţii, roagă-l să-ţi explice cum de a ajuns la această concluzie. Medicu tău poate fi prea ocupat sau prea obişnuit să urmeze o rutină, aşa că prin întrebări îl vei face să se concentreze asupra ta. Ţine minte, aceeaşi boală se manifestă diferit la diverşi oameni.