labcantacuzino1

Autorităţile consideră că, în principiu, adolescentul este o persoană sănătoasă şi atunci cele mai importante intervenţii pe care le poate efectua sistemul de sănătate pentru el sunt legate de monitorizarea dezvoltării fizice şi psihice.

În adolescenţă apar o multitudine de schimbări ale corpului şi atunci mulţi dintre adolescenţi au nevoie de consiliere, mulţi au comportamente la risc.

Printre acestea se numără riscul de a fuma, riscul de a consuma alcool sau alte substanţe dopante şi de asemenea, comportamente la risc vis-a-vis de inceputul vieţii sexuale.

De obicei, după vârsta de 14 ani, adolescentul nu merge foarte des la medicul de familie pentru că nu mai există vaccinuri care trebuie administrate neapărat.

Atunci rolul medicului de familie sau al personalului care activează în cadrul instituţiilor de învăţământ este să monitorizeze faptul că adolescentul se dezvoltă normal.

Adolescenţii cu risc de imbolnavire

Adolescenţii care prezinta un risc de imbolnavire, pentru o anumită afecţiune, fie că este un exces ponderal, fie că fumeaza, că folosesc alte substante dopante, sau consumă alcool, există intervenţii specializate care pot fi efectuate de către o echipă formata din medicul de familie şi personalul din unităţile de învăţământ, explică secretarul de stat în ministerul Sanataţii, medicul Adrian Pană:

”În pachetul de bază adolescentul beneficiază de un consult anual de evaluare a stării de sănătate efectuat de către medicul de familie care conţine atât partea de evaluare a riscului, cât şi dacă este nevoie un set de analize care vor trebui efectuate.

"Avem în vedere şi introducerea într-un pas ulterior a unei colaborări mai strânse, a unei echipe formată din medicul de familie, personalul care efectuează activităţi de medicină şcolară, educaţie pentru sănătate în şcoală şi psiholog, ca aceştia împreună să poată să ofere adolescentului cele mai bune servicii vis-a-vis de riscurile la care se expune şi starea lui de sănătate:”, spune medicul Adrian Pană.

De asemenea, pentru orice problemă de sănătate nou apărută, adolescentul are dreptul să meargă la medic de câte ori are nevoie. Dacă este vorba de o boală cronică stabilă, el poate apela la medic conform recomandărilor pentru fiecare tip de afecţiune sau specialitate medicală.

 Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro