Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) se va constitui parte civilă în dosarul în care procurorii anchetează mai multe fraude în sistemul sanitar, dacă se va constata că diagnosticele raportate către instituţie au fost false, a declarat vineri preşedintele CASMB, Gheorghe Iana.
Acesta a spus că aşteaptă solicitarea de la Parchet pentru documentele privind decontarea banilor. "Aşteptăm solicitarea de la Parchet. După care se vor confrunta documentele pe care le are Parchetul cu cele ale Casei de Asigurări. Dacă se constată că diagnosticele raportate la casă au fost false, casa se va constitui în parte civilă şi îşi va recupera prejudiciul", a afirmat reprezentantul CASMB, referindu-se la percheziţiile pe care le fac procurorii vineri în Capitală.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au efectuat vineri 23 de percheziţii în Bucureşti, inclusiv la un spital public, în legătură cu internarea cu diagnostic fals a unor persoane, decontări ilegale de servicii medicale, luare de mită. Activitatea infracţională a constat, în principal, în următoarele: internarea fără drept a unor persoane, prin atribuirea unui diagnostic fals; prin folosirea fără drept a logisticii spitalului, realizarea unor operaţii estetice - liposucţii, vaginoplastii, implant mamar, implant fesier etc. - în timpul programului de lucru; perceperea unor sume importante de bani, cu titlu de mită, pentru efectuarea operaţiilor; decontarea ilicită a serviciilor medicale, în baza diagnosticelor false, în dauna Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), relevă sursa citată. AGERPRES