O pacientă cu cancer ovarian odată diagnosticată trebuie să aibă acces la tratamentul de care are nevoie, însă, din păcate, medicamentele apărute pentru această boală în ultimii ani nu vor fi incluse în prima fază de actualizare a listei de medicamente gratuite și compensate, deși este vorba de o boală rară, a declarat joi într-o dezbatere președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC), Cezar Irimia.

Foto: (c) Angelo BREZOIANU / AGERPRES FOTO

"Astfel, sunt mii de paciente care nu se pot proteja de unul dintre cele mai mutilante cancere pentru o femeie', a precizat Cezar Irimia.

Potrivit acestuia, FABC se alătură în data de 8 mai acțiunilor care au loc în întreaga lume pentru a atrage atenția asupra riscului cancerului ovarian, neoplasmul cu cea mai mică rată de supraviețuire în rândul femeilor.

'Deoarece simptomatologia poate fi înșelătoare, este mai bine să mergem la medic. Dacă afecțiunea este diagnosticată în primele stadii, când tumoarea este localizată în ovare, 90% din femei au șanse de supraviețuire mai mult de cinci ani', a subliniat dr. Iustina Fusu, vicepreședintele Ligii Române de Cancer.

În fiecare an, aproape un sfert de milion de femei din întreaga lume primesc diagnosticul de cancer ovarian. În România, sunt raportate anual 1.850 cazuri noi, acest tip de neoplazie fiind al cincilea în rândul cancerelor la femei.

Deși acest tip de cancer este considerat o boală rară, specialiștii avertizează că are o rată de supraviețuire după primii 5 ani de la diagnosticare de doar 45%. Comparativ, rata de supraviețuire după 5 ani a pacientelor cu neoplasm mamar este de 89%.

Cancerul ovarian are și o tipologie aparte, iar simptomatologia poate fi înșelătoare, semnele fiind confundate în multe cazuri cu cele ale unei afecțiuni gastrointestinale sau cu cele ale sindromului premenstrual.

Majoritatea pacientelor sunt identificate în stadii avansate, situație în care boala răspunde mai greu la tratament. De asemenea, pentru acest tip de cancer nu există o analiză specifică pentru stabilirea diagnosticului.

Există o serie de factori identificați de specialiști care duc la apariția acestui tip de cancer, dintre care vârsta — majoritatea cazurilor de cancer ovarian apar după vârsta de 55 de ani, la femeile care au intrat la menopauză, istoricul familial — riscul de apariție a cancerului ovarian crește dacă doi sau mai mulți membri ai familiei fie din partea tatălui, fie din partea mamei au avut neoplasm mamar, ovarian, colorectal sau de col, mutațiile genetice — purtătorii unor mutații ale genelor BRCA1 sau BRCA2 (gene care ajută la refacerea celulelor) au un risc mai crescut de cancer ovarian.

Risc ridicat este și pentru femeile care nu au copii, care n-au luat niciodată contraceptive, care au avut primul ciclu menstrual la o vârstă fragedă sau care au intrat la menopauză la o vârstă înaintată.

Cele mai frecvente simptome sunt durerile abdominale sau pelvine, modificări ale tranzitului intestinal (diaree sau constipație), modificări urinare, sângerări vaginale neobișnuite, dureri în timpul contactului sexual, pierdere în greutate, oboseală, astenie.

AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Antonia Niță)

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro