Norme Coca 2023 - 2024

Peste 20.000 de străini vin anual pentru intervenţii medicale în România, în special pentru chirurgie estetică şi tratamente dentare, şi cheltuiesc pe serviciile medicale, cazare şi masă mai mult de 60 de milioane de euro, potrivit reprezentanţilor din turism şi medicină.

Nu există o statistică oficială în acest sens, dar din discuţiile noastre cu reprezentanţii turismului medical putem estima că peste 20.000 de straini au venit anul trecut pentru turism medical în România”, spune Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), prezent la o conferinţă internaţională de turism medical la Bucureşti.

Potrivit Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), un străin cheltuieşte, în medie, între 1.500 şi 2.000 de euro pentru o intervenţie medicală în România, relatează Mediafax.

Un astfel de turist stă în România minim 14 zile într-un an, pentru că, în afara tratamentului în sine, va trebui să revină şi la consultaţii. Astfel, cheltuiala medie pe cazare şi masă ajunge, de asemenea, la 1.500 de euro de persoană.

Din cei 20.000 de străini, aproximativ 8.000 vin pentru chirurgie estetică, 7.000 pentru intervenţii dentare complexe (implanturi etc.), iar restul pentru operaţii de micşorare a stomacului, investigaţii oftalmologice în spitale private şi alte tratamente.

Cei mai mulţi străini care vin pentru servicii medicale provin din Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia şi Israel şi au între 40 şi 60 de ani, spune Răzvan Nacea, purtător de cuvânt al ANAT pentru turism medical şi director de agenţie de turism medical.

„Pentru a atrage pacienţi din alte ţări, cabinetele şi clinicile dentare încheie parteneriate cu agenţii din străinătate. Serviciile medicale din România sunt mult mai ieftine comparativ cu multe ţări din Europa, iar pacienţii pot ajunge astfel să facă economii considerabile venind aici”, a spus Dragoş Răducan.

Societatea Română de Reabilitare Orală şi Societatea Română de Turism Medical Dentar au organizat în perioada 27-28 mai, în parteneriat cu FPTR, o conferinţă internaţională pe tema turismului medical şi medical dentar.


Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro