Consultațiile nu mai sunt obligatorii, deoarece pacienții nu pot fi sancționați. Medicii de familie pun întrebări de tipul „cât fumaţi, cât alcool consumaţi sau cât de des faceţi sport?” Răspunsurile îi ajută să contureze riscurile de apariţie a unor boli precum cancerul, diabetul sau depresia.
Casa de Asigurări voia ca aceste consultaţii să fie obligatorii, dar a renunţat la idee după ce a constatat că nu are cum să-i sancţioneze pe pacienţii care nu se prezintă la medic.
Pe baza comportamentului zilnic, descris cu ajutorul unui chestionar, care va fi la îndemâna fiecărui medic de familie, acesta va putea întocmi o așa-numită riscogramă, care va arăta ce afecţiuni ar putea să apară la un moment dat.
De la 1 iunie, un român sănătos va avea dreptul la o astfel de consultaţie o dată la trei ani. Faţă în faţă cu pacientul, medicul va consemna, în primul rând, factorii de risc precumfumatul, consumul de alcool, activitatea fizică, dietă şi va da câteva sfaturi privind schimbarea obiceiurilor nesănătoase. Răspunsurile primite de la pacient îl vor ajuta să evalueze riscul de boli de inimă, cancer sau boli mintale. De asemenea, va avea rolul de a-i depista şi pe cei care beau prea mult, pe baza unor întrebări standard. Unele întrebări sunt menite să identifice riscul de depresie.
Consultaţiile preventive trebuiau să fie, inițial, obligatorii. Case Naţională de Asigurări de Sănătate a renunţat la idee, pentru că a realizat că nu poate aplica şi sancţiuni.
„În acest moment nu este cazul să institutuim această sancţiune, probabil după ce va apărea şi cardul de sănătate, vom putea gestiona această sancțiune, astfel încât să fie îndreptățit aplicată”, spune Radu Ţibichi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Autorităţile s-au gândit însă la o modalitate prin care să-i încurajeze pe doctori să facă aceste consultaţii preventive.
„Dacă noi vom plăti consultaţii, atunci medicul va efectua consultaţii. Dacă vom plăti cazuri depistate la vreme cu cancer, spre exemplu, în stadii tratabile, atunci medicul se va preocupa să identifice cazuri tratabile ca să primească acei bani”, spune dr. Vasile Cepoi, consilierul pe probleme de sănătate al prim-ministrului.
Românii care au peste 39 de ani vor avea dreptul la o consultaţie preventivă pe an, deoarece doctorii consideră că riscul de îmbolnăvire creşte considerabil după această vârstă.\