Ce au în comun depresia şi diabetul? Cercetătorii londonezi anunţă că au dezlegat misterul, după ce au descoperit că persoanele care suferă atât de depresie, cât şi de diabet, au mai mulţi markeri inflamatori în organism.

  • Nivelul ridicat al markerilor inflmatori în sânge reprezintă puntea de legătură dintre diabet şi depresie, potrivit unui nou studiu apărut în "Diabetes Care". Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de ştiinţă de la Institutul de Psihiatrie de la Kings College din Londra au examinat 1.227 de persoane, diagnosticate recent cu diabet de tip 2.

Analizele au scos la iveală faptul că pacienţii mai tineri şi cu o greutate mai mare se confruntau şi cu depresie. Ei aveau, de asemenea, mai multe probleme circulatorii şi cardiace, precum şi niveluri mai mari de inflamaţie în corp.

Ne-am întrebat de ce este depresia atât de dăunătoare în diabet. Studiul sugerează că avem o posibilă explicaţie biologică. Inflamaţia poate conduce către un număr mare de condiţii pe termen lung. Este un mod nou de abordare a minţii şi a corpului”, a declarat Dr. Khalida Ismail pentru Reuters Health.

Pentru acurateţe, cercetătorii au împărţit pacienţii pe categorii de vârstă, sex, dar şi în funcţie de cantitatea de grăsime corporală şi tipurile de medicamente utilizate. În urma analizei tuturor factorilor cuantificaţi, aceştia au constatat că depresia se asocia cu prezenţa mai multor markeri infalmatori în sânge.

Cerectătorii aseamănă această relaţie dintre diabet şi depresie cu un fel de „motor”. „E ca şi cum ai înainta la o viteză mai mare. Inflamaţia constantă cuazează daune la nivel cerebral, la nivelul pancreasului şi al sistemului vascular”, a precizat Ismail.

Corelaţia dintre depresie şi inflamaţie este foarte dificil de înţeles, subliniază coordonatorii studiului.

Dezvoltarea depresiei ar putea fi parţial declanşată de inflamaţie, dar nu ştim ce este pe primul loc. Acest studiu nu poate dovedi cauzalitatea. Interacţiune este atât de complicată”, a afirmat Dr. Anne Peters, de la Universitatea din California de Sud, în calitatea de co-autor al cercetării.

Potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), persoanele cu diabet zaharat au un risc dublu de face depresie, în timp ce persoanele cu depresie sunt mai susceptibile de a dezvolta diabet zaharat.

Rapoartele CDC arată că diabetul afectează unul din 12 oameni şi că una din 10 persoane adulte face depresie.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro