Doi medici de la Serviciul de Expertiză a Capacităţii de Muncă din cadrul Casei de Pensii Argeş au fost reţinuţi, fiind acuzaţi că au luat mită între 100 şi 200 de lei de la sute de persoane care solicitau încadrarea într-un grad de invaliditate sau prelungirea concediului medical peste 180 de zile.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Piteşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, de miercuri ora 23.50, a Iuliei Maria Mihai, medic şef al Serviciului de Expertiză a Capacităţii de Muncă din structura Casei Judeţene de Pensii şi Asigurări Sociale Argeş, pentru luare de mită în formă continuată.

În acelaşi dosar, Camelia Săndulescu, medic în cadrul Serviciului de Expertiză a Capacităţii de Muncă, a fost reţinută pentru 24 de ore, de miercuri ora 20.50, tot pentru luare de mită în formă continuată.

Potrivit ordonanţei de reţinere, în perioada februarie - iunie, medicul Iulia Maria Mihai a primit, în mod repetat, sume de bani cuprinse între 100 şi 200 de lei, precum şi alte foloase, de la persoanele care se prezentau la cabinetele de expertiză pentru încadrarea într-un grad de invaliditate, revizuirea medicală sau prelungirea concediului medical peste 180 de zile.

"Din dosar rezultă faptul că Mihai Iulia Maria îşi desfăşoară activitatea în calitate de medic expert al asigurărilor sociale în cadrul Cabinetului de Expertiză Medicală, îndeplinind totodată şi funcţia de şef al Serviciului de Expertiză a Capacităţii de Muncă din cadrul Casei Judeţene de Pensii Argeş. În această calitate, Mihai Iulia Maria avizează pensionarea de invaliditate şi emite decizia de încadrare în grad de invaliditate care, printre altele, conţine încadrarea bolnavului într-un grad de invaliditate şi termenul de revizuire. De asemenea, realizează revizuirea medicală a pensionarilor încadraţi în grade de invaliditate la termenul stabilit de medicul expert care are în evidenţă pensionarul. După examinarea persoanei şi a documentaţiei medicale întocmite de unitatea sanitară, în raport de starea de sănătate, constatată cu ocazia revizuirii medicale, medicul expert emite decizia medicală şi stabileşte termenul de revizuire. De asemenea, medicul expert al asigurărilor sociale prelungeşte concediul medical peste 90 de zile şi propune prelungirea concediului medical peste 180 de zile", au scris procurorii în documentul citat.

Medicul Iulia Maria Mihai este acuzată că ar fi luat sume între 100 şi 200 de lei de la persoane care s-au prezentat la cabinetul de expertiză medicală, direct sau printre înscrisurile aflate în dosarele medicale ori prezentate de persoanele respective, precum şi alte foloase.

Potrivit anchetatorilor, medicul este suspectat că în perioadele 18 februarie - 9 aprilie şi 13-19 mai ar fi luat mită în 357 de cazuri.

"Astfel, au existat situaţii în care, într-o singură zi, medicul Mihai Iulia Maria a primit sume de bani şi alte foloase de la peste 20 de persoane care s-au prezentat la cabinetul de expertiză", au precizat procurorii.

Şi medicul Camelia Săndulescu este acuzată că, în perioada noiembrie 2013 - februarie 2014, ar fi primit sume între 100 şi 200 de lei, precum şi alte foloase, de la persoane care s-au prezentat la cabinetele de expertiză pentru încadrarea într-un grad de invaliditate, revizuirea medicală sau prelungirea concediului medical peste 180 de zile.

"Din dosar rezultă faptul că Săndulescu Camelia participă în principal la evaluarea capacităţii de muncă în vederea stabilirii gradului de invaliditate, întocmeşte raportul de expertiză medicală a capacităţii de muncă şi emite decizia medicală asupra capacităţii de muncă. De asemenea, efectuează revizuirea medicală a pensionarilor încadraţi în grad de invaliditate la termenul stabilit şi prelungeşte concediile medicale în condiţiile legii", au arătat procurorii în ordonanţa de reţinere.

Medicul Camelia Săndulescu ar fi luat mită în 484 de cazuri, în perioada 5 noiembrie 2013 - 23 ianuarie 2014 şi în 13 februarie 2014.

Potrivit procurorilor, persoanele care se prezentau la cabinetul medicului Săndulescu dădeau banii în mai multe modalităţi. Astfel, acestea lăsau banii printre actele prezentate medicului, pe masa de lucru sau îi dădeau direct doctorului. În alte cazuri, persoana solicitantă se apropria de medicul expert şi îi introducea în buzunare sume de bani sau îi remitea, separat ori împreună cu sumele de bani, diverse foloase, în marea majoritate produse alimentare, cosmetice şi cafea.

Medicii Iulia Maria Mihai şi Camelia Săndulescu au fost audiate miercuri, în urma unor percheziţii făcute de procurorii DNA la cabinetele acestora de la Serviciul de Expertiză a Capacităţii de Muncă din subordinea Casei de Pensii Argeş.

Procurorii vor cere, joi, Tribunalului Argeş arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor doi medici.

În această cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi au colaborat cu Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro