Copiii care sunt înscrişi la grădiniţele din municipiul Satu Mare vor fi testaţi în ceea ce priveşte semnele de afectare neuro-psiho-motorie, un screening arătând că există foarte mulţi copii cu deficienţe de dezvoltare.
Medicul Cristian Tallian a prezentat, miercuri, un screening efectuat pe 991 de copii, dintre care 16% au prezentat simptome specifice riscului de imaturitate a sistemului nervos, iar la 6,5% din cazuri s-a confirmat prezenţa vulnerabilităţii pentru tulburări de dezvoltare.
"Este foarte important să depistăm mai repede aceste simptome pentru a avea acces la tratament, pentru a preveni deficienţa. Este important să înţelegem că prevenţia este mult mai eficientă decât intervenţia ulterioară, care are şi mai mari costuri", a declarat dr. Cristian Tallian.
Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a spus că administraţia se va organiza astfel încât copiii care se înscriu la grădiniţe să fie testaţi înainte pentru a se vedea dacă au probleme.
"Este un raport care, din păcate, are un număr mare. Ca început, ne vom organiza ca din anul 2014-2015 să găsim resurse să evaluăm copiii la înscrierea în grădiniţă. Vom face un proiect. Costurile sunt mult mai mici acum decât ce trebuie să facem ulterior", a declarat primarul.
Screeningul a fost realizat de către Centrul de reabilitare şi dezvoltare "Fericitul Scheffler Janos" din Satu Mare împreună cu 21 de grădiniţe din municipiul Satu Mare.
Categoria: Stiri interne; Data: 11 Iun 14 Sursa: Agerpres