Sindicaliştii Federaţiei Sanitas încep în 23 iunie protestele şi până în 4 iulie vor picheta ministerele Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor, pentru a cere creşterea cu zece la sută a salariilor din sănătate şi asistenţă socială şi un contract colectiv de muncă în sectorul sanitar.

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că în zilele de 23, 24, 25, 30 iunie şi 1 iulie vor fi pichete de protest la Ministerul Sănătăţii.

Sindicaliştii vor protesta în 26 iunie şi 2 iulie la Ministerul Muncii, iar în 27 iunie şi 3, 4 iulie vor organiza pichete la Ministerul Finanţelor.

Marius Sepi a precizat că decizia a fost luată după ce au fost consultaţi sindicaliştii Sanitas şi reprezentanţii din teritoriu ai federaţiei au anunţat acordul pentru declanşarea acţiunilor de protest.

Liderul Federaţiei Sanitas a precizat că s-a ajuns la această situaţie întrucât până acum revendicările sindicaliştilor din sistemul sanitar şi din asistenţă socială nu au fost soluţionate, de cinci ani nu s-au mai găsit soluţii pentru aceştia, iar în sănătate este un deficit enorm.

Sindicaliştii Federaţiei Sanitas cer, printre altele, încheierea unui contract colectiv de muncă în sectorul sanitar, creşterea cu zece la sută a salariilor din sănătate şi asistenţă socială, precum şi deblocarea posturilor.

Marius Sepi a mai spus că dacă nici după aceste acţiuni de protest nu vor fi soluţionate cererile, în luna iulie se va reuni Consiliul Naţional, care va decide a doua parte a protestelor, putându-se ajunge la grevă de avertisment în sistemul sanitar şi chiar la grevă generală.

Liderii federaţiei sindicale s-au întâlnit, în 29 mai, cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Ministerului de Finanţe şi cu ministrul pentru Dialog Social şi au discutat trei dintre revendicările Sanitas: contract colectiv de muncă pe sector, majorarea salariilor pentru personalul medical şi pentru angajaţii din asistenţă socială.

Sepi preciza atunci că s-a solicitat transformarea de urgenţă a contractului colectiv de muncă pe grup de unităţi în contract colectiv de muncă pe sector sanitar şi activităţi sanitar-veterinare, data limită de soluţionare fiind 10 iunie.

În ce priveşte creşterea de urgenţă a veniturilor personalului din sănătate cu cel puţin zece la sută, sindicaliştii au solicitat ca această măsură să fie luată în special pentru cei cu venituri mici. Aceeaşi solicitare, de majorare salarială cu zece procente, s-a făcut şi pentru domeniul asistenţei sociale, unde sunt cele mai mici salarii.

Marius Sepi mai arăta că pentru asistenţa socială s-a solicitat Ministerului Muncii să transmită o circulară către preşedinţii de consilii judeţene, pentru ca acestea, în cel mult o săptămână, să transmită salarizarea din asistenţă socială, pentru ca Ministerul de Finanţe să vadă câte persoane ar trebui să beneficieze de majorare şi care este impactul bugetar.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro