Managerul Institutului Oncologic Cluj-Napoca (IOCN), Patriciu Achimaș-Cadariu, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că România păstrează o incidență ridicată la anumite tipuri de cancere, care sunt rare în Vest, cum este cazul celui de col uterin, iar pe de altă parte crește incidența cancerelor specifice Vestului, cum este cel mamar și colo-rectal.

'În ce privește incidența cancerelor, anumite lucruri sunt similare: cancerul de plămâni, cancerul colo-rectal, cancerul de sân. O mare problemă este cancerul de col uterin, care în absența unui program de screening susținut... Programul a început, dar roadele nu se văd decât în 10 ani, cum am învățat din experiența țărilor care au făcut-o din anii '70. Programul are primele rezultate, dar rata de scădere a incidenței cancerului de col uterin nu se va vedea decât în 10 ani. Asta este o problemă diferită de țările din Vestul Europei. Altfel, anumite cancere care în România nu erau cu o incidență foarte mare, cum ar fi cancerul de sân sau colo-rectal, cresc prin adoptarea unui stil de viață mai vestic. În același timp, o mare problemă rămâne cancerul pulmonar, prin fumat', a menționat Patriciu Achimaș-Cadariu.

El a mai spus că am putea preveni unul din trei cancere cu un stil de viață mai sănătos: o alimentație echilibrată, cu o greutate corespunzătoare, evitarea fumatului, doze normale de alcool și mișcare.

La Cluj se desfășoară, în perioada 11-14 iunie, Zilele Institutului Oncologic 'Prof. Dr. Ion Chiricuță' — 85 de ani de activitate, manifestare care reunește circa 350 de specialiști din domeniul oncologic din țară și străinătate.

Printre participanți se numără Prof. Wim H. van Harten, președintele Organizației Institutelor Europene de Cancer (OECI), și Dr. Dominique de Valeriola, președinte ales al Organizației Institutelor Europene de Cancer (OECI).

În cadrul evenimentului sunt prezentate și dezbătute cele mai noi informații din domeniul oncologiei, iar în cadrul OECI Oncology Days & General Assembly se vor reuni peste 50 de experți europeni, reprezentanți ai celor mai importante institute de cancer din Europa.

AGERPRES

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro