Medicina s-ar putea bucura de aportul dezvoltării tehnologiei wireless, conform ultimelor cercetări de la MIT. Oamenii de ştiinţă au reuşit să dezvolte un sistem care poate monitoriza prin perete şi de la distanţă ritmul cardiac al oamenilor.

Cercetătorii MIT au dezvoltat un sistem care foloseşte semnale WiFi pentru a monitoriza activitatea cardiacă a unui om, urmărind mişcările pieptului. Partea mai interesantă e că au reuşit asta transmiţând semnalul prin perete, iar primii beneficiari ar fi părinţii care îşi pot monitoriza astfel copilul de la distanţă, scrie GigaOM, dar şi cei care vor să monitorizeze sănătatea rudelor bătrâne sau care suferă de diverse afecţiuni cardiace ori respiratorii.

Oamenii de ştiinţă de la Laboratorul de Inteligenţă Artificială şi Ştiinţa Computerelor au transmis semnalul prin zid şi au putut astfel urmări mişcările pieptului cobaiului. Acurateţea sistemului lor este de 99% şi poate monitoriza până la patru oameni în acelaşi timp. De asemenea, LIASC a mai lucrat şi la urmărirea 3D a oamenilor prin semnale radio, iar la perfecţionarea celui bazat pe WiFi lucrează de ceva vreme. „Nu există soluţii prea bune în prezent pentru a urmări mişcări atât de mici, de ordinul milimetrilor.

Noi am reuşit să facem asta, şi la costuri reduse, cu tehnologie deja disponibilă, dar căreia îi pot fi extinse posibilităţile de folosire şi în zona monitorizării sănătăţii“, a afirmat Dina Katabi, coautoare a studiului. Dincolo de monitorizarea ritmului cardiac a persoanelor din casă, un astfel de sistem ar putea fi folosit în cazul oamenilor prinşi sub dărâmături.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro