Niciodată medicina românească nu a trecut printr-un cutremur atât de intens. În ultimul timp nu a mai existat lună în care să nu iasă la lumină un alt caz de corupţie: medici celebri sunt arestaţi, patronul unui important spital privat se sinucide, birouri din Ministerul Sănătăţii sunt percheziţionate.
Onorabilitatea unei întregi bresle este pusă sub semnul îndoielii dar, cu câteva excepţii, liderii oficiali ai profesiei medicale tac.
În aprilie, mai mulţi chirurgi de la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri au fost reţinuţi de procurori pentru că ar fi efectuat ilegal operaţii estetice neacoperite de către CNAS, dar folosind materialele şi resursele spitalului public în care lucrau.
În mai au fost arestaţi trei medici de la Institutul Fundeni şi mai mulţi angajaţi ai grupului privat Polisano pentru falsificarea a peste 1000 de reţete, practic fiind furaţi din buzunarul bolnavilor de cancer câteva milioane de euro. Miercuri, tribunalul a prelungit cu încă 30 de zile arestul celor nouă inculpaţi în acest caz. Patronul grupului Polisano s-a sinucis în urma dezvăluirii implicării firmelor sale.
La începutul acestei săptămâni, câteva birouri din Ministerul Sănătăţii au fost percheziţionate de procurorii care cercetează un caz de corupţie în care ar fi implicaţi atât funcţionari publici, cât şi câţiva membri ai unor comisii din Ministerul Sănătăţii. Acuzaţiile ar viza aranjarea unor achiziţii publice în cadrul programului naţional de neonatologie derulat în perioada 2008-2011. Ancheta a fost declanşată în urma sesizării Oficiul European de Luptă Antifraudă.
Cazurile de mai sus sunt doar ultimele dintr-un vraf deja gros de dosare penale în care sunt implicaţi medici din Baia-Mare, Piteşti, Deva şi alte oraşe. Toţi sunt acuzaţi de fraudarea sistemului sau de corupţie. Sunt acuzaţi de furt direct din banii pe care, lunar, îi plătim sub formă de contribuţie obligatorie de sănătate statului român.
Singurul motiv valid care ar putea scuza acest tip de comportament este nivelul scăzut al salariilor medicilor care lucrează la stat. Dar chiar şi aşa, soluţia de adaptare aleasă de medicii-hoţi este complet greşită.
Căci responsabili pentru salarizarea lor redusă sunt şefii guvernelor, politicienii care conduc România şi refuză de mulţi ani rezolvarea decentă a acestei probleme imense a sistemului medical românesc.
De fiecare dată când un medic fură ceva dintr-un capăt al spitalului, efectul la celălalt capăt este resimţit de bolnavul de cancer rămas fără medicamente, de pacientul obligat să se spele într-o baie mizerabilă sau să-şi cumpere de la farmacia din colţ aţa chirurgicală necesară pentru a fi operat.
Chiar dacă fură cu senzaţia că îşi recuperează astfel un drept neacordat, medicii-hoţi lovesc în pacienţi, nu în politicienii care sunt direct răspunzători de salariile lor insuficiente. Căci toţi aceşti politicieni se tratează în spitalele private din ţară sau din vestul Europei şi somnul nu le este deranjat nici de gândul că medicii tineri pleacă în valuri din România şi nici atunci când vreun bolnav rămâne fără medicamente.
“Voi menţine, prin toate mijloacele, onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic” este una dintre propoziţiile rostite de fiecare medic atunci când termină facultatea. Această onoare este importantă şi pentru pacienţi, căci procesul vindecării depinde în bună măsură de relaţia de încredere existentă între pacient şi medicul său. Şi cum să ai încredere într-un medic fără onoare?
Halatele medicilor-hoţi nu mai sunt albe şi, prin asociere, suspiciuni planează asupra tuturor celorlalţi confraţi ai lor. Inclusiv asupra celor cinstiţi şi muncitori, care nu sunt puţini şi a căror poveste este nu rareori spusă în media.
Onoarea unei întregi bresle este pusă sub semnul îndoielii, şi nu din cauza procurorilor, nici din cauza jurnaliştilor, ci din cauza acelor medici care fură. O onoare care ar trebui apărată chiar de către liderii profesiunii medicale, fie ei rectori, preşedinţi de colegii medicale sau specialişti renumiţi, prin rostirea adevărului.
Dar, din păcate, mulţi dintre liderii profesiunii medicale aleg să tacă în aceste zile. Cu câteva excepţii, aflate însă la o distanţă cosmică una de cealaltă.
Prof. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor: “De cel puţin 5 ani asistăm la o campanie bine dirijată împotriva corpului medical (...) Din experienţa mea, în afară de perioada Gheorghiu Dej, când Stalin începuse campania împotriva medicilor, nu am cunoscut aşa ceva”.
Prof. Alexandru Vlad Ciurea: “S-a creat un sistem mafiot în sănătate şi sunt convins că organele abilitate vor lua măsuri necesare. Nu există niciun fel de cocoloșire sau mângâiere în asemenea situații”.
În istoria oricărei bresle există perioade dificile în care verbalizarea şi repetarea neîncetată a reperelor corecte este importantă. Medicii români trec printr-o astfel de perioadă. Iar cei care au astăzi cea mai mare nevoie de apărare şi încurajare sunt toţi acei medici corecţi şi muncitori.
Ei privesc către instituţiile importante ale medicinii româneşti, fie ele universităţi sau academii, sperând să vadă cum grâul este separat, în public, de neghină. Sperând să audă, spus răspicat: “Doctore, să nu furi”.
