Inegalităţile dintre statele membre ale UE în îngrijirea pacienţilor cu cancer a fost una din pricipalele teme ale Adunării Generale a Coaliţiei Europene a Pacienţilor cu Cancer (ECPC), desfăşurată în perioada 20-22 iunie la Bucureşti.
Profesorul Francesco de Lorenzo, preşedintele ECPC, a subliniat amploarea problemei cancerului la nivel european. Astfel, incidenţa cancerului este 2,6 milioane, iar numărul anual al deceselor din cauza bolii se ridică la 1,3 milioane. Mortalitatea este însă în scădere, astfel că numărul supravieţuitorilor creşte, ajungând la 17,8 milioane de europeni, pentru care întoarcerea la o viaţă normală este însă o provocare. Preşedintele ECPC a amintit că unul din principalele obiective ale coaliţiei este reducerea inegalităţilor la nivel european în privinţa îngrijirii pacienţilor cu cancer. Vorbitorul a dat chiar exemplul „dramatic” al României, unde doar 27% din pacienţii care au nevoie de radioterapie au şi acces la ea – lucru subliniat şi în scrisoarea deschisă adresată primului ministru şi ministrului sănătăţii. El a readus în atenţie datele unui studiu publicat anul trecut în revista Lancet Oncology, potrivit căruia, în 2009, România cheltuia 20 de euro pentru îngrijirea fiecărui pacient cu cancer, faţă de media europeană de 102 euro şi maximul de 182 de euro/pacient cheltuiţi de Germania. Aceasta, a subliniat vorbitorul, este originea inegalităţilor, în condiţiile în care ratele de supravieţuire se corelează cu resursele bugetare alocate tratamentului.
Europarlamentarul Cristian Buşoi a amintit că în domeniul sănătăţii, cele mai importante decizii aparţin statelor membre, nu instituţiilor europene. Cu toate acestea, există şi la nivel comunitar instrumente de luptă împotriva cancerului: cercetarea (prin noul program-cadru Orizont 2020) sau legislaţia care sprijină direct sau indirect pacienţii cu cancer (directiva privind asistenţa medicală transfrontalieră, care asigură dreptul pacienţilor de a se trata în alt stat membru decât cel de origine sau regulamentul privind studiile clinice, care vor reduce obstacolele birocratice în calea descoperirii de noi tratamente). În plus, potrivit fostului şef al CNAS, audierea noului comisar european pentru sănătate va putea fi folosită de europarlamentari pentru a obţine angajamentul Comisiei în vederea îmbunătăţirii tratamentului şi calităţii vieţii pacienţilor cu cancer.
Profesorul Mark Lawler, de la European Cancer Concord, a subliniat că asistenţa medicală este un drept, nu un lux, atrăgând în mod special atenţia asupra discriminării cu care se confruntă în accesul la trament vârstnicii bolnavi de cancer de sân, intestin şi prostată. El a reamintit Carta drepturilor pacienţilor europeni bolnavi de cancer, lansată la începutul anului în Parlamentul European, care proclamă drepturile fiecărui cetăţean european „de a primi informaţiile cele mai exacte şi de a fi implicat proactiv în propria sa îngrijire (..), la asistenţă de specialitate corespunzătare, acordată în mod optim şi în timp util şi susţinută de activiăţi de cercetare şi inovare” şi „de a primi asistenţă în sistemele de sănătate, care să fie în măsură să asigure rezultate optime de tratament, reabilitarea pacientului, cea mai bună calitate a vieţii şi îngrijire de specialitate la preţuri accesibile”.
Sursa: |
|
Sursa