Locotenent colonel doctor Cristian Năstase, medic primar neurochirurgie, doctor în științe medicale, de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central "Carol Davila", a declarat vineri pentru AGERPRES că în fiecare zi pe secția de neurochirurgie se operează câte un caz de tumoră, în această secție putând fi realizate toate tipurile de intervenții.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU/ AGERPRES ARHIVA

"Aici se poate face orice fel de operație pe neurochirurgie. În ultimii cinci ani abordez cel mai frecvent tumorile cerebrale. Încercăm în clinica noastră să dezvoltăm toate căile și toate direcțiile neurochirurgiei, inclusiv chirurgia vasculară. Din păcate, nu am prea putut să o facem în ultimii ani, fiindcă am avut limitări tehnice. Nu avem încă un neuroangiograf în spital, așa că trebuie să facem într-un fel improvizații. Tumorile cerebrale le abordăm în mod frecvent. În fiecare zi operăm câte o tumoră. Sunt grade variate de dificultate, de la tumori de bază de craniu, fosă posterioară, adică de cerebel, până la tumori de hipofiză s-au realizat la noi în clinică. Încercăm pe zi ce trece să ne autodepășim. Asta este problema noastră cea mare, limitările tehnice", a spus medicul.

Dr. Cristian Năstase a precizat că a urmat mai multe stagii de specializare la Institutul de la Hanovra, la Zurich și a lucrat un an într-un spital din Paris, locuri în care a văzut ce importantă este tehnologia de ultimă generație în medicină.

"Sunt anumiți pacienți care doresc garanții. Lucrurile în neurochirurgie pot să nu meargă bine întotdeauna. Sunt anumite cazuri cu riscuri foarte mari, la care ne dăm seama de limitele noastre (de aparatură) și suntem obligați să le trimitem în afară, pentru că sunt persoane tinere, care nu au niciun deficit neurologic și vin la noi și spun: ce riscuri sunt, după operația voi fi la fel cum sunt acum? Aceasta este marea noastră problemă de care ne lovim în fiecare zi. Dacă am avea aparatură și cu niște traininguri în care să învățăm să folosim acea aparatură, probabil că nu ar mai fi direcționați către spitale din alte țări. Au fost cumpărate, dar nu au fost reactualizate tehnologiile", a afirmat chirurgul.

El a exemplificat că există așa-numitul "sindrom AKH" iar persoane care sunt operate în străinătate "mai mult sau mai puțin bine" se întorc în țară și suferă din nou alte intervenții.

"Se duc la Viena plini de speranță, sunt operați cum sunt operați, nu se știe de cine, se întorc de la Viena mai mult sau mai puțin bine, li se face tomografie sau RMN de control și se vede că tumora este extirpată pe jumătate sau biopsiată, tumora este tot în locul unde trebuie și apoi ne spun: faceți dumneavoastră ce știți acum sau ce credeți. Eu văd aceste situații zilnic. Am văzut și cazuri operate în străinătate, am văzut cazuri foarte multe prost operate, venite de la Viena, din Italia. Noi ne cunoaștem limitele, nu spunem că suntem cei mai buni, sunt și alții foarte buni. Ne cunoaștem limitele, dar încercăm să avem un grad de onestitate și față de pacient și față de noi înșine", a afirmat medicul militar.

Referindu-se la procedura de neuronavigație, Năstase a arătat că aceasta se realizează cu ajutorul calculatorului pentru a localiza foarte bine zona în care se face intervenția și are ca avantaj recuperarea mult mai rapidă a pacientului.

"Pe vremuri erau niște abordări clasice, se făcea un volet mare și erau câteva rute unde încercai să nimerești acea leziune mică dintr-o zonă elocventă de creier, o zonă foarte importantă. Neuronavigația te ajută foarte mult în localizarea acelei ținte. Constă într-un soft și, practic, calculatorul face o treabă care facilitează mult munca și crește siguranța actului operator, te ajută să faci o craniotomie, adică un volet, o gaură mai mică la nivelul craniului, operația să fie mai limitată, pierderea de sânge să fie mai mică, să crească siguranța operației iar pacientul să se mobilizeze mult mai repede, adică să revină la viața normală într-o zi, două, trei, patru zile", a explicat Cristian Năstase.

El a precizat că o astfel de intervenție care la SUUMC se realizează gratuit, pe baza decontărilor de la casa de asigurări, la unul dintre cele mai mari spitale din Europa, Institutul din Hanovra, costă 50.000 euro iar în Turcia, la Anadolu, între 8.000 și 25.000 euro.

"Este un spital privat de top, în care se fac cele mai dificile operații de neurochirurgie din lume și acolo, practic, orice operație costă 50.000. Întâi pacientul plătește, după care primește scrisoarea de invitație. În rest, în spitalele publice din Austria, Viena, se plătește în funcție de gradul de dificultate al operației. De exemplu, la Istanbul, la Anadolu, unde sunt profesori foarte mari de neurochirurgie, școliți în America, o operație în funcție de gradul ei poate să coste între 8.000-25.000 euro. La noi nu costă nimic dacă pacientul este asigurat", a declarat lt. col. dr. Cristian Năstase.

AGERPRES/(A-autor: Roberto Stan, editor: Antonia Niță)

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro