Pusă la îndoială de judecătorii de la Tribunalul Bucureşti, autenticitatea rapoartelor medicale care atestă faptul că Nicuşor Constantinescu nu ar putea fi transportat din SUA în România a fost confirmată în faţa unui notar din New York de un medic de origine română care practică în Manhattan medicină internă, dar şi, din propriile spuse, cosmetologie şi esteticăcosmetică.

Depuse astăzi la instanţă de avocatul lui Nicuşor Constantinescu, documentele suplimentare care susţin că preşedintele CJ Constanţa ar avea "viaţa în pericol" dacă ar pleca din Statele Unite pentru a reveni în România, unde DNA îl vrea arestat, poartă semnătura unui controversat medic de origine română.

Doctorul generalist Şerban Ion Cocioba, în vârstă de 66 de ani, are în prezent două cabinete în Manhattan şi practică medicina în SUA din decembrie 1990, când şi-a obţinut licenţa în New York. Numele său a fost amestecat într-un scandal de luare de mită în 1999, iar în 2000 a fost amendat şi arestat la domiciliu pentru un răspuns fals în cererea de înregistrare la Drug Enforcement Agency, a relatat Hotnews.

Indicat de Consiliul Judeţean Constanţa ca medic la clinica Medical Metamorphosis din New York, Şerban Ion Cocioba apare, în realitate, afiliat la doar două clinici, cu alte nume. Este vorba de Lenox Hill Hospital şi Beth Israel Medical Center - Kings Highway Division din Brooklyn.

Într-un interviu acordat în urmă cu cinci ani dr. Cocioba îşi făcea reclamă noului cabinet mutat din Queens Bulevard, unde avea o clinică, pe 54th Street în Manhattan, descriindu-şi, în linii mari şi specialitatea. “Aicea pe lângă medicină internă şi pe lângă practica de familie, pe lângă medicină generală am început cu deosebit suscces să practicăm ceea ce se numeşte cosmetologie şi estetică cosmetică. O să continuăm să o să practicăm la cel mai înalt nivel posibil”, spunea medicul.

Pe de altă parte, Nicuşor Constantinescu s-a operat la spitalul John Hopkins din SUA, având nevoie potrivit rapoartelor medicale prezentate de îngrijiri speciale ale unui medic urolog.

Medicul generalist a fost cel care a supravizat practic raportul medical de la spitalul John Hopkins, conchizând:  “Din punctul meu de vedere, văzând dosarul medical al pacientului Constantinescu, nu recomand transportul acestuia în Romania. Transportarea pacientului pe distanţe lungi poate pune în pericol viaţa pacientului şi poate anula toate eforturile medicale făcute până acum pentru salvarea vieţii acestuia”.

Interviul a fost acordat unui alt român stabilit în SUA, John Gabrian Marinescu, în ianuarie 2009. După colaborarea cu Nicuşor Constantinescu, medicul nu a putut fi contactat.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro