Suntem din nou în faţa unei noi „primăveri tăcute”? Această întrebare se găseşte pe buzele tot mai multor oameni de ştiinţă şi jurnalişti îngrijoraţi că omenirea urmează să se confrunte cu o ameninţare serioasă la fel de îngrijorătoare ca aceea pe care o reprezenta în trecut DDT-ul.
Autoarea americană Rachel Carson publica în 1962 „Primăvara tăcută”, o carte în care documenta efectele pesticidelor, mai ales ale DDT-ului, asupra păsărilor. Titlul face aluzie la impactul considerabil al acestora, iar dezvăluirile lui Carson au condus la interzicerea globală DDT-ului.
Astăzi, studiile cercetătorilor dezvăluie o nouă ameninţare pentru natură, similară ca impact DDT-ului: pesticidele neonicotinoide. Acestea sunt o categorie de pesticide lansate pe piaţă în anii ‘90, ca înlocuitori ai altor pesticide mai vechi şi mai dăunătoare. Neonicotinoidele sunt pesticide sistemice, ceea ce înseamnă că sunt absorbite în fiecare celulă a plantelor, astfel încât toate părţile sunt otrăvitoare pentru dăunători. Cercetătorii cred că aceste pesticide joacă un rol important în decimarea albinelor, fenomen înregistrat în ultimele decenii în toate ţările în care au fost introduse insecticidele pe bază de neonicotinoide.
Pentru a proteja albinele, ce joacă un rol cheie în agricultură datorită polenizării, Comisia Europeană a aprobat anul trecut interzicerea temporară a trei pesticide din familia neonicotinoidelor (clotianidin, imidacloprid şi tiametoxam), identificate ca nocive pentru populaţia de albine din Europa. Restricţia a intrat în vigoare de la 1 decembrie 2013 şi va fi revizuită în termen de cel mult de doi ani. Syngenta şi Bayer CropScience, companiile care produc aceste substanţe, au contestat decizia la Curtea Europeană de Justiţie.
Reacţiile autorităţilor române la această decizie nu au fost pozitive. În România au fost create circa 25.000 de locuri de muncă datorită folosirii tehnologiei tratării seminţelor cu neonicotinoide şi ar fi afectate prin pierderea veniturilor peste 32.000 de locuri de muncă dacă ea nu s-ar mai folosi. Se estimează că un cultivator de porumb român generează marje de profit de aproximativ 35% utilizând seminţe tratate cu neonicotinoide, iar fără utilizarea acestei tehnologii multe ferme îşi vor pierde profitabilitatea", declara pentru Mediafax Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. El a explicat că renunţarea la tratarea seminţelor cu neonicotinoide va reduce producţia la culturi precum porumbul, floarea soarelui şi rapiţa cu 20-40%.
După câteva luni, în mai 2014, ministrul agriculturii anunţa că interdicţia a avut un impact considerabil asupra României. „Putem să ne menţinem pe primul loc la floarea soarelui şi pe al doilea la porumb dacă vom obţine să nu mai fie interzise anumite substanţe care folosesc neonicotinoide. Ele sunt absolut necesare în tratarea seminţelor. Faptul că în 2013 ele au fost interzise dăunează foarte mult producţiei din România", spunea ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care sublinia totodată că, fără astfel de tratamente, producţia agricolă a ţărilor din Europa de Est va fi afectată.
Concluziile înspăimântătoare ale unui nou raport
De curând, Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN) a publicat cea mai amănunţită analiză de până acum a neonicotinoidelor. Cercetătorii au analizat 800 de studii ştinţifice, inclusiv cele finanţate de industria producătoare de pesticide, şi au ajuns la concluzia că neonicotinoidele provoacă un dezastru ecologic mult mai mare decât se credea până acum. Raportul a concluzionat căneonicotinoidele sunt, fără dubiu, un factor cheie în ceea ce priveşte declinul dramatic al populaţiilor de polenizatori la nivel mondial.
Dincolo de albine, în raport se mai arată că aceste pesticide dereglează abilitatea râmelor de a afâna şi aera solul şi că dăunează multor specii, printre care melcii de apă dulce, fluturii, ţânţarii şi libelulele ce se hrănesc cu ei. Autorii raportului avertizează că este în pericol chiar capacitatea omenirii de a produce alimente.
În ciuda faptului că reprezentanţii acestor companii neagă existenţa efectelor observate, o bună parte specialişti sunt convinşi. „Sunt foarte multe dovezi, dincolo de albine”, a declarat pentru BBC News profesorul Dave Goulson de la Universitatea Sussex. „Aceste pesticide se acumulează în soluri, apar adeseori în râuri la niveluri mult mai mari decât doza letală pentru fiinţele care trăiesc în ele. Este imposibilă negarea faptului că ele au un impact major asupra mediului”, spune Goulson.
„Suntem puşi în faţa unei alegeri”, anunţă jurnalistul britanic George Monbiot într-un articol publicat în The Guardian: „Fie aşteptăm să vedem dacă, într-adevăr, o întreagă clasă de pesticide puternice produse de Bayer şi Syngenta împinge ecosisteme întregi către pierzanie, fie suspendăm utilizarea lor cât timp sunt efectuate teste amănunţite. Lumea naturală versus două companii chimice: cât de greu poate să fie?”, spune Monbiot.
Un studiu publicat în Nature săptămâna trecută a arătat o corelaţie puternică între concentraţiile de neonicotinoide şi declinul unor specii de păsări precum rândunici, ciocârlii, presuri galbene, codobaturi, grauri şi silvii de câmp. Cercetarea nu a demonstrat o relaţie de cauzalitate, dar a fost concepută elegant astfel încât să elimine factorii concurenţi. Scăderea masivă a numărului de insecte ca urmare a utilizării neonicotinoidelor este cea mai simplă şi cea mai evidentă explicaţie, căci toate aceste păsări depind de insecte pentru a-şi hrăni puii. Acolo unde erau folosite aceste pesticide, populaţiile păsărilor scădeau cu 3,5% pe an; acolo unde nu erau folosite, populaţiile se menţineau. În acest ritm, nu va dura mult până vom ajunge să avem o lume fără cântec de păsări.
O altă cercetare arată că au fost descoperite urme ale neonicotinoidelor în toate mostrele de sol care au fost colectate de cercetători, ceea ce sugerează că aceste substanţe chimice sunt foarte persistente. Vândute agricultorilor ca având un scop clar definit, ele sunt de fapt unele dintre cele mai puţin discriminatorii pesticide produse vreodată. Atunci când sunt folosite pentru a trata seminţele, planta absoarbe doar 5% din tratament, restul scurgându-se în sol, ceea ce are un impact potenţial letal asupra animalelor care menţin structura şi fertilitatea acestuia.
De asemenea, substanţele sunt solubile în apă. Studiile recente sugerează un colaps al diversităţii şi abundenţei nevertebratelor în apa care se scurge din fermele unde sunt folosite neonicotinoidele. Muştele efemere şi trihopterele, specii esenţiale pentru supravieţuirea a numeroase ecosisteme acvatice, sunt cele mai vulnerabile.
O altă cercetare oferă dovezi convingătoare ce arată existenţa unei legături între aceste pesticide şi Anomalia Colapsului Coloniei (CCD - Colony Collapse Disorder), fenomen ce se manifestă prin dispariţia bruscă a coloniilor de albine şi care afectează apicultorii din SUA. Jumătate din coloniile expuse la neonicotinoide au dispărut în cursul unei ierni, pe când niciuna din coloniile netratate nu a avut această soartă.
„Contaminarea globală, eradicarea fără discriminare a animalelor sălbatice, inclusiv a celor de care depinde agricultura: acestea sunt rezultatele obţinute într-o analiză efectuată asupra unui număr de 800 de lucrări ştiinţifice. Trebuie să fie mai evidente de atât dovezile pentru ca autorităţile să acţioneze?”, întreabă Monbiot.
„Desigur, sunt multe lucruri pe care nu le ştim. Nu ştim aproape nimic despre efectele cumulative, pe termen lung, ale acestor chimicale, şi nici ce efect au neonicotinoidele asupra păsărilor care consumă seminţe contaminate, populaţiilor de mamifere şi de amfibieni, recifelor de corali sau vieţii marine de orice fel. Guvernele au mers înainte cu ochii închişi, aprobând neonicotinoidele înainte să deţină măcar o fracţiune din cunoştinţele necesare”, mai spune jurnalistul.
Monbiot susţine că „aceste pesticide nu sunt esenţiale producţiei de alimente, ci sunt chiar o ameninţare serioasă la adresa aprovizionării cu alimente prin impactul pe care cel mai probabil îl au asupra albinelor şi animalelor terestre. Ele sunt concepute pentru agricultura «leneşă», dar avantajele lor dispar atunci când sunt comparate cu metode mai sofisticate, cum ar fi combaterea integrată a dăunătorilor. Singura reacţie raţională la puţinul pe care îl ştim până acum este adoptarea unui moratoriu global până la efectuarea de cercetări mai aprofundate, singura excepţie de la acesta fiind gestionarea bolilor umane”.
„În august 1962, după ce au fost publicate extrase din cartea «Primăvara tăcută» scrisă de Rachel Carson, preşedintele Kennedy a însărcinat o comisie cu investigarea efectelor pesticidului DDT. După 10 ani, folosirea sa a fost interzisă pe teritoriul SUA, cu excepţia situaţiilor de urgeţă referitoare la sănătatea publică.
Acest lucru s-a întâmplat în ciuda proceselor, a lobby-ului şi a campaniilor de dezinformare lansate de industria chimică. Criticii sugerau că Rachel Carson dorea să distrugă agricultura SUA în interesul URSS. De altfel, atacurile continuă şi astăzi. Anumite grupuri au creat mitul că DDT-ul a fost interzis la nivel mondial în urma cărţii lui Carson, provocând moartea a milioane de oameni din cauza malariei. De fapt, interzicerea folosirii DDT-ului se referă strict la scopuri agricole, nu la cele de controlul bolilor. DDT-ul ar fi devenit rapid inutil în faţa malariei dacă ar fi continuat să fie folosit de fermieri, căci cu cât ar fi fost mai mare expunerea, cu atât ţânţarii ar fi devenit mai repede rezistenţi. Kennedy şi preşedinţii ce l-au urmat au menţinut aceeaşi atitudine”, notează jurnalistul britanic.
Monbiot compară reacţia guvernului SUA la descoperirile despre DDT cu cea a guvernului britanic în faţa eforturilor UE de a restricţiona folosirea neonicotinoidelor. „Owen Paterson, secretarul însărcinat cu probleme de mediu, a scris companiei Syngenta o scrisoare în care o asigura că «eforturile de a opri suspendarea se vor intensifica în zilele următoare». Departamentul condus de el a iniţiat un studiu care îşi propunea să demonstreze că albinele nu sunt afectate, însă niciun jurnal ştiinţific nu a acceptat să îl publice. Principalul autor al cercetării a plecat apoi din departament, angajându-se la Syngenta”.
„Din fericire, campania guvernului a eşuat, iar moratoriul a intrat în vigoare pe întreg teritoriul UE în decembrie 2013. Dovezile în favoarea unui moratoriu global sunt la fel de puternice”, scrie Monbiot, care concluzionează că „politicienii au o alegere clară în faţa lor: să cedeze în faţa intimidărilor companiilor sau să apere lumea vie”.
În SUA, Preşedintele Obama a hotărât pe 20 iunie 2014 formarea Pollinator Health Task Force, un grup de lucru ce are ca misiune elaborarea unei strategii naţionale de protejare a polenizatorilor. Memorandumul semnat de preşedinte menţionează impactul semnificativ pe care pierderea polenizatorilor l-ar avea asupra economiei SUA, solicitând creşterea habitatelor acestora şi stimularea informării publicului despre această problemă.
Oamenii de ştiinţă care au elaborat raportul IUCN nu sunt, însă, în favoarea interzicerii totale a folosirii neonicotinoidelor. Cercetătorii argumentează că agricultorii se bazează excesiv pe aceste pesticide, ce compun o treime din piaţa globală de insecticide. „Am uitat lecţiile DDT-ului şi am revenit la situaţia din anii ‘60. Depindem aproape exclusiv de aceste insecticide”, spune profesorul Goulson. Care este concluzia cercetătorului? „Folosim aceste pesticide de 20 de ani şi încă nu există niciun studiu care să confirme că ele cresc producţia la hectar. Eu, personal, nu sunt în favoarea interzicerii lor, dar cred că ar trebui să le folosim mult mai judicios, iar dacă nu aduc beneficii producţiei, să le încetăm să le folosim”.
