Sa previi este mult mai usor decat sa tratezi, spun medicii de familie, prin asa numita riscograma.  A preveni o boala inseamna suferinta mai putina pentru pacienti  si cheltuieli mai mici pentru sistemul de sanatate. Incepand din acest an, Normele de aplicare a contractului cadru privind  acordarea ingrijirilor medicale prevad, amanuntit, controale de preventie in cabinetele medicilor de familie si efectuarea riscogramei.

“Pentru prima data, in Normele aparute in 2014-2015, in Normele la contractual cadru s-a pus un accent foarte mare pe preventia in cabinetul medicului de familie pentru pacientii nostri de toate grupele de varsta”, spune dr. Claudia Iftode, medic de familie, presedinte al Societatii Medicilor de Familie Timis.

Exista preventie la mamici in devenire si dupa ce au nascut , preventie la sugar, cu vizita la domiciliu la externarea din maternitate, in care medicul trebuie sa cantareasca, sa masoare perimetrele cranian, toracic, abdominal, sa dea sfaturi parintilor cum trebuie sa previna rahitismul, sa ia vigantolul pe care il stim cu totii, dupa externare la o luna, si apoi copilul vine programat la doua, patru, sase, noua, 12 luni.

Exisa si mai departe controale in grupa de varsta intre 4 ani si 8 ani, si ceea ce este aparut nou acum este preventia la adultul tanar asimptomatic. Adica el nu prezinta nici un semn de boala, nici un  simptom, totusi, trebuie sa vina la trei ani. Are dreptul, dar si obligatia, de a se prezenta la medicul lui de familie in grupa de varsta 18-39 de ani, o data la trei ani.

“Deci el vine in cabinet si I se face, este o notiune nou aparuta, asa numita riscograma. Deci noi evaluam pacientul respectiv pe ce boli sunt in familie, pe ce boli are el, sau simptome, la momentul actual si se face asa numita riscograma”, mai spune dr. Claudia Iftode.

riscograma

Riscograma se refera la stilul lui de viata

Riscograma se refera la stilul lui de viata – daca pacientul fumeaza, daca face exercitii fizice, daca el consuma alcool in cantitate mai mare decat cea permisa, daca are un mod de alimentatie cu dulciuri mai multe, mai ales cei tineri care mananca fast-food-uri.

“Se cheama OSV, optimizarea stilului de viata, pe care noi trebuie sa le dam un sfat de viata minim cand au venit in cabinetul medicului de familie.

Dupa aceea calculam riscul lui cardiovascular . Si, la fel, intrebam: ce boli a avut mama, ce boli a avut tata, bunicii, matusile, unchii si in functie de ce boli au, bifam acolo in riscograma si ii calculam pe baza unor diagrame riscul lui cardiovascular. Este o diagrama facuta de Societatea Internationala, europeana, americana de cardiologie si de hipertensiune.”  spune dr. Claudia Iftode, medic de familie, presedinte al Societatii Medicilor de Familie Timis.

Daca, de exemplu, are un risc dupa diagrama mai mare sau egal cu cinci, el automat trebuie monitorizat activ. Adica nu mai vine la trei ani, vine deja an de an, pentru ca el are un risc al lui, personal. Se cheama riscul individual, deci riscograma se face fiecarui individ.

Riscul cardiovascular  in riscograma

O alta categorie, in afara de stilul de viata si riscul cardiovascular  in riscograma, este depistarea riscului oncologic. Nu se refera numai la cancerul de col uterin. Cancerul mamar, cancerul de colon, care sunt frecvente la noi in tara.

Sanatatea mentala in riscograma

Dupa aceea, o alta categorie de risc pe care noi il depistam si il trecem in riscograma este riscul privind sanatatea mentala. Aici este important consumul de alcool si screeningul depresiei. Si sunt chestionare.

Riscograma la pacientii de peste 40 de ani

Aceiasi modalitate de a face riscograma exista si la pacientii peste 40 de ani, care, la fel, se pot prezenta si au chiar obligatia, de a veni in cabinetul medicului de familie o data pe an.

Riscograma a intrat in vigoare de la 1 iunie

Normele, deci si riscograma, au intrat in vigoare de la intai iunie. Daca in urma controlului preventiv, medicul de familie are vreo suspiciune, atunci il va trimite pe pacient catre un medic de specialitate sau spre analize de laborator, care sa confirme sau infirme suspiciunea.

autor: DELIA SESCU BARBU

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro