În viitorul apropiat companiile vor putea să evalueaze reacția publicului țintă la noile reclame și mesaje promoționale, dar și la noi produse muzicale și cinematografice sau de televiziune, înainte de a le lansa pe piață, pur și simplu prin monitorizarea semnalelor cerebrale ale unui grup de persoane selectate pentru testarea acestor produse, conform Relaxnews.com.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU/ AGERPRES ARHIVA

Cel puțin așa susțin psihologii care au prezentat, marți, rezultatele unor experimente mai puțin obișnuite, în domeniul așa-numitelor semnale neuronale. Ei au pornit de la ipoteza că, prin scanarea activității cerebrale a câtorva indivizi care urmăresc o reclamă sau un program de televiziune, vor putea preconiza cum va reacționa la respectivul program sau reclamă și o audiență mai largă.

Aceeași idee poate fi aplicată pentru a testa și diferitele idei sau inițiative politice în cadrul unor focus-grupuri.

Conform rezultatelor publicate în ultimul număr al revistei Nature Communications, o echipă de cercetători de la Universitatea californiană Stanford, coordonată de Jacek Dmochowski, a realizat un experiment în cadrul căruia 16 voluntari, cu vârste între 19 și 32 de ani, au fost rugați să se uite la televizor în timp ce semnalele emise în creierelor lor erau înregistrate.

Grupul de voluntari a urmărit episodul pilot din 2010 al popularei serii de televiziune "The Walking Dead" precum și un set de reclame care au fost difuzate în premieră la finalele Campionatului de Fotbal American, Super Bowl, din 2012 și 2013.

Voluntarii au purtat senzori ai unui electroencefalograf care le-a monitorizat activitatea electrică din diferite părți ale creierului. De asemenea, creierul lor a fost observat și prin intermediul tomografiei computerizate funcționale (fRMN) — metodă care descrie activitatea cerebrală prin monitorizarea variațiilor din fluxul sanguin care ajunge în diferite zone ale creierului.

Rezultatul acestui experiment a fost descoperirea unei puternice corelații între tipurile de semnale cerebrale detectate, fapt care demonstra că toți subiecții participanți la experiment erau concentrați până la "implicare" în ceea ce urmăreau la televizor.

Desigur, dacă te concentrezi asupra unui anumit lucru nu înseamnă neapărat că-ți place acel lucru, însă etapa experimentului desfășurată pe reclamele din pauza Super Bowl a adăugat un indiciu important.

Reclamele extrem de costisitoare de tipul celor prezentate în pauza Super Bowl sunt de obicei urmate de studii menite să determine dacă ele au făcut sau nu impresie asupra publicului țintă. "În cazul experimentului pe Super Bowl am observat o puternică legătură între reacțiile neuronale ale subiecților din studiul nostru și ratingul de popularitate al fiecărei reclame în parte", a comentat Dmochowski pentru AFP. "Acest lucru ne spune că, în general, stimulii pe care-i preferăm se comportă similar în creierul nostru și al altora. Astfel, cel puțin în cadrul acestui experiment, un nivel ridicat de similitudini neuronale se traduce prin faptul că subiecților le-a plăcut conținutul. Este însă nevoie și de alte studii pentru a fi siguri ce se întâmplă în creierul nostru atunci când suntem concentrați asupra unui lucru care ne place față de concentrarea asupra lucrurilor care nu ne fac plăcere", a adăugat el.

După ce va fi rafinată, această metodă de analiză a semnalelor neuronale emise în creier poate constitui turnesolul necesar pentru a preconiza răspunsul audiențelor la diferite produse media, muzicale, filme, reclame, înainte de lansarea acestora, conform lui Dmochowski.

AGERPRES/(AS — autor: Codruț Bălu, editor: Mariana Ionescu)

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro