In sfarsit statul roman investeste in noi tratamente pentru bolnavii de leucemie, dar nu finanteaza si analizele pentru aflarea diagnosticului corect, spun medicii oncologi.

In prezent, pacientii trebuie sa isi plateasca singuri mai multe teste genetice fara de care medicii nu pot stabili exact despre ce tip de leucemie este vorba, prin urmare nici medicatia necesara.

Mihai abia implinise 18 ani cand a aflat ca ca sufera de leucemie.

Mihai: "Simptome prea mari nu aveam. Mi-am scos o masea si am avut o hemoragie si am venit aici. Doamna doctor mi-a pus diagnostiocul si mi-a spus tot ce am, tratamentul si tot ce trebuie sa fac."
Reporter: "Ti s-a spus in acel moment cat de important este sa se afle exact tipul de leucemie?"
Mihai: "Da, mi s-a spus, pentru ca astfel s-a decis tratamentul si pentru ca mi s-a pus diagnosticul corect a inceput si vindecarea. A intrat si boala in remisie datorita analizelor pe care le-am facut."

Exista 20 de tipuri de leucemie, fiecare cu tratament specific, iar pentru a face diferenta intre ele este nevoie de analize multiple. Un singur test costa 500 de euro, dar nu este decontat de Casa de sanatate.

Conf. dr. Daniel Coriu, hematolog Institutul Fundeni: "Fiecare caz in parte depinde de aceste analize. Pentru ca, repet, terapia este dirijata strict de rezultatul acestor rezultate."
Reporter: "Se poate gresi tratamentul in lipsa acestui tip de de test?"
Conf. dr. Daniel Coriu: "Da, se poate gresi, sunt situatii in care s-a gresit."

Spitalul Luis Turcanu din Timisoara si Institutul Clinic Fundeni dispun fiecare de cate un laborator ultraperformant, capabile sa devina oricand centre regionale de diagnostic pentru pacientii cu leucemie. Ce lipseste din acest scenariu? O hartie semnata de ministrul Sanatatii prin care testele facute sa fie decontate de stat.

Asociatia "Daruieste viata", care a modernizat cele doua laboratoare din donatii, trage un semnal de alarma.

Carmen Uscatu, presedinta Asociatiei "Daruieste viata": "Este ca si cum ti-ai construi o vila extraordinar de frumoasa si de luxoasa cu 1 milion de euro si tu practic nu ai face catre ea un drum de acces. Luni vom merge la minister si vom explica ministrului Sanatatii aceasta problema."

Oamenii de afaceri pot directiona si acum 20% din impozitul pe profit aferent primelor trei trimestre catre asociatia "Daruieste Viata", salvand astfel de la moarte bolnavii de leucemie pentru care statul inca nu e capabil sa faca investitiile corecte. 

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro