Persoanele care se întorc în România din țări care ar putea constitui surse ale virusului Ebola vor fi informate la intrarea în țară prin intermediul unor materiale tipărite și vor fi îndrumate dacă este nevoie către sistemul medical, a declarat luni într-o conferință de presă consilierul ministrului Sănătății, Alexandru Rafila.

Foto: (c) ALEX TUDOR/AGERPRES FLUX

Potrivit acestuia, procedurile privind monitorizare și supravegherea bolilor transmisibile, inclusiv a virusului Ebola, au fost revizuite.

"În ceea ce privește procedurile, acestea au fost revizuite. În acest moment direcția de specialitate din MS le-a trimis și le trimite nu numai către direcțiile de sănătate publică, ci și către alte ministere cu rețele sanitare proprii sau către MAI care le distribuie poliției de frontieră. Persoanele care se întorc în România și care vin din țări care ar putea să constituie sau constituie surse ale acestei infecții vor fi informați în scurt timp prin materiale tipărite la intrarea în țară și vor fi îndrumați dacă este necesar către sistemul medical", a spus Rafila.

Potrivit acestuia, tratamentul persoanelor care au astfel de boli se face exclusiv în spitale de boli infecțioase.

"Ne-am gândit ca pe lângă Institutul Matei Balș și alte institute de boli infecțioase din țară care au secții dedicate, care sunt echipate corespunzător printr-un program al Băncii Mondiale, respectiv Cluj, Timișoara, Iași, să facă parte din acest sistem care să permită primirea unor astfel de pacienți analizăm și posibilitatea furnizării unor echipamente de protecție suplimentară împreună cu MAI, IGSU se ocupă cu acest lucru, echipamente care să permită transportul sau transferul acestor pacienți suspecți cu virusul Ebola", a spus Rafila.

El a precizat că virusul Ebola nu este unul rezistent în mediul extern și a susținut că acesta se inactivează la expunerea la soare sau uscăciune în aproximativ 15-20 de minute.

Totodată, virusul este inactivat și de dezinfectanți uzuali și "moare" la 65 grade Celsius.

AGERPRES/(A-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu)

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro