Medicii şi pacienţii cer Ministerului Sănătăţii să intervină pentru ca bolnavii cronici să aibă din nou dreptul la două consultaţii gratuite lunar. Numărul vizitelor a fost redus, de luna trecută, la una singură, după ce contractul cu Casa Naţională de Sănătate a fost modificat. Acum, indiferent de boala de care suferă, pacienţii care au nevoie de mai multe consultaţii într-o lună trebuie să le plătească separat.
„Medicul zice: du-te la la laborator şi fă-ţi o glicemie. Pacientul se întoarce a doua zi pentru reevaluare. Fie i se măreşte doza, fie se micşorează sau bagă alte substanţe, este a doua consultaţie. Această a doua consultaţie a fost tăiată”, explică dr. Dan Perețianu, medic endocrinolog.
Modificarea contractului dintre medici şi Casa Naţională de Asigurări a limitat numărul consultaţiilor gratuite la numai una. Consecinţa? Practic, pacientul îşi plăteşte a doua oară consultaţia. În condiţiile în care plăteşte la stat, şi-a făcut datoria faţă de stat. Casa de Asigurări plăteşte un doctor 25 sau 30 de lei, pacientul plăteşte 50 sau 100 de lei.
Şi veniturile medicilor s-au redus considerabil.
„Veniturile medicilor din ambulatorii, din cabinetele ce au contract cu Casa au scăzut cu aproape 30%, consultaţiile efectuate s-au tăiat de pe lista de plată”, spune dr. Victor Eșanu.
Doctorii luptă acum să modifice din nou contractul cu Casa de Sănătate.
Dr. Perețianu este încrezător. „Prin hârtia ce i-am lăsat-o domnului ministru sunt sigur că vom fi contactaţi inclusiv la comisia de dialog ce urmează să aibă loc săptămâna viitoare”, spune medicul.
Medicii atrag atenţia că, dacă pacienţii nu vor avea acces la consultaţii ca până acum, există riscul ca spitalele să se aglomereze.