Norme Coca 2023 - 2024

"Medicii rezidenți vor beneficia de burse și profesorii bugetari vor beneficia de creșteri salariale mai mari decât rata inflației, substanțial mai mari. Bursa pentru medicii rezidenți va fi de 100 sau 150 de euro, impozabil. Sunt 14.100 de medici rezidenți în spitalele din subordinea Ministerului Sănătății și din subordinea autorităților locale. Anvelopa pentru creșterea salarială este de 500 milioane lei. Din această sumă 220 milioane lei vor fi pentru creșterea salariului minim. Diferența o alocăm către aceste categorii socio-profesionale. Impactul bugetar este între 80 și 120 milioane lei la rezidenți, în funcție de cât va fi bursa, 100 de euro sau 150 de euro. Diferența o vom da în sistemul de învățământ. Săptămâna viitoare vom da creșterile și cifra exactă a beneficiarilor", a explicat Chițoiu.

Acesta a precizat că în negocierile cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială nu au fost stabilite cheltuielile pe fiecare minister în parte, ci au fost negociate "cifrele mari, macroeconomice, cât să alocăm pentru învățământ, cât pentru sănătate".

"Săptămâna viitoare, în următoarele două săptămâni, o să construim bugetul pentru 2014", a spus ministrul Finanțelor.

Daniel Chițoiu a menționat, totodată, că anul viitor salariul minim va crește de la 800 lei la 900 lei, în două etape: de la 800 la 850 lei de la 1 ianuarie și de la 850 lei la 900 lei de la 1 iulie, iar pensiile se vor majora cu 3,76% de la 1 ianuarie 2014.

Potrivit ultimului raport al Fondului Monetar Internațional, inflația va continua să scadă în 2014, până la 3% la finele anului. Banca Națională a României (BNR) a modificat în jos, la 3,1%, prognoza de inflație pentru finalul acestui an, la fel ca și la finele anului viitor.

Sursamedic citeste

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro