Ministerul Sănătăţii ia 25 de milioane de euro bani europeni pentru aparate pe care deja le are. Dar pe care nu le foloseşte pentru ca nu sunt specialişti.

Angiograful este unul dintre cele mai performante aparate din medicină. Pacientul stă întins pe pat şi, doar cu o anestezie locală şi cu o mică incizie în picior, medicii văd întreaga reţea de vase din organism. Pot trata astfel boli grave, de la infarct, până la accident vascular cerebral şi chiar cancer. La Spitalul Judeţean din Timişoara este folosit însă doar pentru analize medicale.

„Nu este utilizat nici măcar la capacitate minimă pentru că personalul specializat a venit şi a realizat câteva intervenţii şi a plecat. Acum, doi medici s-au întors din Franţa”, a spusMarius Craina, managerul Spitalului Judeţean din Timişoara.

În toată ţara există 38 de astfel de aparate şi multe stau nefolosite din cauza lipsei de personal specializat.

În septembrie 2013, la Spitalul de Copii Marie Curie din Bucureşti a fost folosit un angiograf cumpărat în 2010 şi care a costat un milioan de euro pentru prima şi ultima dată.

„Este cel mai bun angiograf cardiac din ţară în momentul de faţă. Singurul biplan, biplanul fiind indicat pentru copii foarte mici, pentru nou-născuţi”, a spus Alexandru Popa, directorul Asociaţiei Inima Copiilor.

Acum, Ministerul Sănătăţii a anunţat că vrea să cumpere angiografe pentru spitalele româneşti. Solicitarea ar fi fost făcută chiar de managerii spitalelor, dar problema este cine va lucra pe aceste aparate.

„Avem în rezidenţiat un număr de medici care se vor pregăti să lucreze pe aceste aparate. Desigur, şi proiectul din fonduri structurale este la început şi, în momentul în care proiectele vor fi aprobate, vom avea şi specialiştii calificaţi”, a spus Oana Grigore purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

În realitate, România are doar 30 de medici radiologi specializaţi în angiografii şi alţi 40 de cardiologi.

„Nevoia la nivel naţional şi de tehnică şi de specialişti cred că este undeva dublă. Cel puţin”, a spus prof. dr. Gheorghe Iana, preşedintele Societăţii de Radiologie şi Imagistică Medicală.

Un raport al Curţii de Conturi din 2011 arăta că în multe spitale stă nefolosită aparatură de milioane de lei.

Sursa

Ne poti urmari si pe FACEBOOK daca ti-a placut articolul.

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro